Să trăim iubirea lui Dumnezeu

În această perioadă de început de an, în care Biserica celebrează Octava de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, suntem chemați la rugăciune pentru unitate și să împărtășim chemarea lui Cristos Învățătorul: „Ca toți sa fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine și Eu întru Tine, așa și aceștia în noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.”(Ioan 17,21).

Rugăciunea ecumenică este în serviciul misiunii creștine și a credibilității ei. Octava de rugăciune pentru unitatea creștinilor este numai un prim exemplu de comuniune în rugăciune, pentru că Mântuitorul ne cheamă neîncetat să ducem o viață conformă cu Evanghelia lui Cristos printr-o convertire a inimii și prin sfințenia vieții.

Lăsându-ne conduși de iubirea lui Dumnezeu, care și-a trimis Fiul în lume pentru a ne răscumpăra, iar apoi prin revărsarea Spiritului Sfânt prin care a chemat și a adunat în unitatea credinței, speranței și iubirii, Poporul lui Dumnezeu, Tatăl ceresc, prin Fiul Său, înfăptuiește acea minunată comuniune a credincioșilor și îi unește pe toți în El: „Un singur Trup și un singur Spirit, după cum ați fost chemați, într-o singură speranță a chemării voastre. Un singur Domn, o singură credință, un singur Botez”  (Ef. 4,4-5)

Unitatea întregii omeniri, ruptă în bucăți astăzi parcă mai mult ca altă dată prin lupta dusă în diferite colțuri ale lumii, ne face să-L căutăm pe Dumnezeu și să-L rugăm să privească spre poporul său încercat. Avem nevoie să depunem eforturi comune, prin rugăciuni, cuvinte și fapte pentru a ajunge la acea plinătate a unității și a păcii voite de Isus Mântuitorul. Dorința de unitate în rugăciune se naște din reînnoirea cugetului, din lepădarea de sine și din revărsarea liberă a iubirii. Spune Apostolul Pavel „să umblați cu vrednicie după chemarea cu care ați fost chemați, cu toată smerenia și blândețea, cu răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții în iubire, având grijă să păstrați unitatea Spiritului prin legătura păcii” (Ef. 4,1-3).

Dialogul interreligios nu este numai un schimb de idei, ci și unul de daruri, căci are la bază rugăciunea. Când ne rugăm împreună Cristos se roagă în noi, cu noi și pentru noi. Cristos prin Biserică ne cheamă la o lucrare comună, exprimată într-un mod viu prin unirea existentă în El, punând în lumina Chipul lui Cristos care slujește. Aceasta înseamnă maturitate de gândire, parteneriat, voință de reconciliere și unitate în adevăr.

Pentru binele comun al Bisericii lui Cristos, conduși de iubirea lui Dumnezeu și conform conștiinței creștine, trebuie să purtăm un dialog al rugăciunii și al păcii, să avem în vedere ocrotirea oamenilor de orice religie și naționalitate, să existe o practică asiduă a fraternității și respect față de demnitatea persoanelor și a popoarelor.

Suntem chemați, prin rugăciunea noastră comună, a tuturor credincioșilor, să-I cerem lui Dumnezeu ca iubirea Sa să trezească mereu în ființa noastră „memoria inimii” și „amintirea vie a lui Dumnezeu”, pentru că rugăciunea este viața unei inimi noi.

Catehismul Bisericii Catolice spune: „Vrednic și drept este să ne rugăm pentru ca venirea Împărăției dreptății și a păcii să influențeze mersul istoriei, dar este la fel de important să plămădim prin rugăciune și aluatul situațiilor umile de fiecare zi. Toate formele de rugăciune pot fi acea plămadă cu care Domnul asemuiește Împărăția” (CBC 2660).

Iată că suntem chemați să ne rugăm fără încetare pentru „pacea lumii”, „pentru toți și pentru toate” și pentru „a noastră mântuire”, pentru că rugăciunea și viața creștină sunt de nedespărțit, fiind vorba despre aceeași iubire și abnegație ce ia naștere din iubirea Tatălui, dar „mulțumind pururea pentru toate lui Dumnezeu Tatăl în numele Domnului nostru Isus Cristos” (Ef. 5, 20).

Pr. dr. Florin Bozântan