Să fim oameni care pregătesc calea Domnului în lumea de astăzi!

Sfântul Ioan Botezătorul – cel pe care Biserica îl celebrează în fiecare an la 24 iunie -, este cel care pregătește calea Domnului, cel care îndreptează cărările Sale. Sfânta Scriptură vorbește despre calea, cărările din sufletul nostru, așa cum, atunci când recităm „Tatăl nostru” și cerem să se facă voia Sa în Cer și pe pământ, este vorba despre pământul pe care trăim, dar mai ales despre pământul din sufletul nostru: să fie voia lui Dumnezeu în Cer și în viața noastră, și atunci, cu adevărat, Împărăția Cerurilor se răspândește în jurul nostru.

Sfântul Ioan Botezătorul este un model pentru noi fiindcă trebuie să fim pe cale. Atât timp cât suntem pe această lume, suntem homo viator: suntem, toți, oameni care călătorim înspre Ierusalimul ceresc. Mergând pe cale, înțelegem că în viața noastră spirituală trebuie să fim tot timpul pe cale, să nu ne oprim, să nu stăm la margine de drum. Întotdeauna, Isus ne invită să mergem pe cale și avem nevoie de câte un Ioan Botezătorul care să ne aducă aminte de acest lucru.

Din acest punct de vedere, fiecare dintre noi trebuie să fim imagine a lui Ioan Botezătorul pentru lumea în care trăim, pentru frații și surorile noastre. Suntem chemați și noi să spunem, fie prin vorbe, fie prin viața noastră: „Treziți-vă, noaptea e pe sfârșite, ziua stă să apară!”, gândindu-ne la acel moment minunat în care lumina acestei lumi se va stinge și va apare adevărata lumină, lumina Cerului, lumina fără de sfârșit. De multe ori ne gândim cu frică și cutremur la acel moment în care vom părăsi această lume și vom intra în viața cea adevărată, dar, dacă privim la ceea ce ne spun sfinții și acei oameni care își trăiesc credința, vedem că nu este urmă de frică în viața lor fiindcă Isus este Calea pe care mergem, Isus este la capătul drumului vieții noastre.

În Evanghelia Sărbătorii Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul (Lc 1,1-25.57-68.76.80) vedem felul minunat în care Arhanghelul Gabriel îi vorbește lui Zaharia despre planul lui Dumnezeu cu el. Este o scenă în oglindă cu scena Bunei Vestiri din Nazaret, în care același arhanghel îi vorbește Maicii Sfinte. Dar există o diferență între felul în care primește Zaharia mesajul și felul în care îl primește Maica Sfântă. Amândoi au o întrebare, dar întrebarea Maicii Sfinte este pusă în fața Cerului pentru a înțelege cum se va întâmpla ceea ce i se vestește.

Maica Sfântă nu pune sub semnul îndoielii planul lui Dumnezeu. Dialogul dintre Maica Sfântă și Arhanghelul Gabriel se încheie cu consimțământul deplin al Mariei: „Fie mie după cuvântul tău” (Lc 1,38), adică: „Facă-se voia Ta în viața mea”. În schimb Zaharia are o îndoială subliniată chiar în răspunsul arhanghelului: „Fiindcă te-ai îndoit…” (cf Lc 1,20). Lui Zaharia îi vine greu să creadă că la vârsta sa înaintată mai poate avea copii. „Cum se va întâmpla aceasta?” (cf Lc 1,18) spus de Zaharia, chiar dacă pare similar cu acel „Cum va fi aceasta mie?” (cf Lc 1,29) al Maicii Sfinte, exprimă de fapt îndoiala lui Zaharia. De aceea Zaharia primește o pedeapsă, el nu mai poate vorbi.

De aceea, este important felul în care și noi răspundem chemării lui Dumnezeu. Viața de sfințenie este o chemare pentru fiecare dintre noi, dar depinde de felul în care răspundem acestei chemări a Cerului. Întotdeauna, când deschidem paginile Sfintei Scripturi, un plan al lui Dumnezeu ni se revelează și nouă. Și suntem chemați să spunem, la fel ca Maica Sfântă: „Fie mie după cuvântul tău”, să înțelegem că este un cuvânt care ni se adresează și nouă, chiar dacă nu înțelegem în ce fel acest cuvânt se va împlini în viața noastră.

Ne punem întrebarea cum putem noi, oamenii de astăzi, cu slăbiciunile noastre, cu micimile și păcatele noastre să fim chemați de Dumnezeu? Și este adevărat că suntem cu toții păcătoși, dar suntem păcătoși iertați, păcătoși capabili să ne înnoim ori de câte ori ne așezăm în genunchi în fața unui preot și, prin preot, în fața lui Cristos, și-I cerem lui Dumnezeu iertare. Niciodată nu este prea târziu, pentru nici unul dintre noi, să ne mărturisim păcatele și atunci această nevrednicie, care în aparență ne blochează, trebuie să ne împingă și mai mult înspre Dumnezeu. Fiindcă nu este vorba despre vrednicia sau nevrednicia noastră, ci despre darul lui Dumnezeu.

Ne aducem aminte de răspunsul lui Petru, atunci când Isus îl cheamă: „Doamne, depărtează-Te de la mine că sunt un om păcătos” (Lc 1,8). Isus nu-i spune „Nu ești păcătos”, ci îi spune: „Vino după Mine și te voi face pescar de oameni” – îi spune: „Eu te voi face…” și nu: „Tu vei deveni pescar de oameni prin puterile, capacitățile tale”. Astăzi, Isus ne spune și nouă: „Veniți după Mine și vă voi face sfinți”. La fel ca Petru, Îi răspundem: „Depărtează-Te de la noi, că suntem oameni păcătoși”, și, bineînțeles că suntem păcătoși și vom fi astfel până la sfârșitul vieții noastre. În această viață nimeni nu este scutit de păcate, dar contează cum trăim păcatul: dacă păcatul este un accident în viața noastră, sau dacă îl adoptăm ca mod de viață. Există cuvintele tranșante ale Sfântului Părinte, Papa Francisc: „Toți suntem păcătoși, dar nu toți suntem corupți”. Corupția este acel mod de viață care ia păcatul ca model: păcatul nu mai este un accident, ci un mod de a trăi. Dar noi, deși suntem păcătoși, suntem chemați la sfințenie.

Ioan Botezătorul, prin mesajul său, prin statura sa spirituală ne cere să mergem și să pregătim căile Domnului. Cum să-I spunem lui Dumnezeu: „Sunt prea slab ca să-Ți pregătesc calea, sunt prea păcătos să-i ajut pe frații mei”? Noi mergem în această lume să fim „sare a pământului” și „lumină a lumii” nu prin puterea noastră, ci prin puterea Spiritului Sfânt. E adevărat că purtăm această putere a Spiritului Sfânt în vase de lut, fragile, dar nu ne predicăm pe noi înșine, ci predicăm Evanghelia, Cuvântul lui Dumnezeu, Vestea cea bună a lui Dumnezeu.

Exemplul Sfântului Ioan Botezătorul să ne întărească să devenim cu adevărat oameni care pregătesc calea Domnului în lumea în care trăim, în viața semenilor noștri și mai ales în viața noastră.

† Claudiu,
Episcop de Cluj-Gherla