S-au finalizat lucrările la parkingul de pe strada Negoiu

Parkingul Negoiu din cartierul clujean Mănăştur a fost finalizat, a anunţat primarul Emil Boc. Edilul susţine că deocamdată se parcurge procedura de recepţie şi de obţinere a avizului ISU, urmând ca după aceste etape să se rteacă la repartizarea locurilor din parking conform Regulametului aprobat de catre Consiliul Local. Acest parking trebuia să fie gata în august 2015, dar datorită problemelor de insolvenţă ale firmei, nu a fost terminat la timp. În 2016, primăria şi contructorul a stabilit un nou grafic de lucrări cu termen de finalizare pe 31 decembrie 2016. Nici aceste termen nu a fost respectat, firma reuşind să finalizeze lucrările abia în această lună. Lucrările la parking-ul de la intersecţia străzilor Mehedinţi şi Negoiu au început în toamna anului 2013, licitaţia fiind câştigată de firmele Construdava şi ICCO Emerg. Termenul de finalizare era 5 septembrie 2015. Parkingul cu demisol, parter şi cinci etaje, oferă un număr de 372 de locuri de parcare locuitorilor din zonă. Investiţia are o valoare de aproape 6,5 milioane de lei.

C.P.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.