S-a sucit. Şi… răsucit

Povestea asta cu comunicarea…

Uniunea Europeană, cum o fi – bună, rea – are câteva principii pe care, credeam, şi eu dar şi alţii, că se poate pune bază. Că nu există duble interpretări. Că propoziţia e coerentă, cu subiect şi predicat şi, de la esenţa ei nu se poate abate. Nimeni.

Secesiunea…

E chestiune gravă, care, se pare, depinde şi ea de manevrele comunicării şi, mai ales, de interese. Când predictibile, şi fără prea multe speculaţii, când oculte, ascunse celor mulţi.

Mai clar:

Uniunea Europeană ne-a îmbătat cu propoziţia după care indivizibilitatea ţărilor este sfântă, graniţele, aşa cum au fost stabilite prin tratate internaţionale, sunt bune, iar principiile vor fi deasupra măruntelor interese. Şi se va apăra unitatea ţărilor care au format, până acum, UE. Iată că Madridul se confruntă cu una dintre cele mai grele situaţii de după unificarea Spaniei. Ce face Bruxelles-ul? Se suceşte. De se răsucesc în groapă părinţii fondatori ai evropenismului. Mai exact: îngăduie, primeşte, îl ascunde şi-l susţine – e drept, discret – pe cel mai mare duşman al unităţii Spaniei.

Puigemont a făcut un referendum declarat ilegal de guvernul legitim al Spaniei, a aruncat în aer finanţele Barcelonei, a declarat unilateral independenţa Cataloniei şi s-a refugiat în inima Europei, la Bruxelles.

Să zicem însă că drepturile omului, bla, bla, bla…

Dar spaniolii? N-au dreptul să ştie cine îl sponsorizează pe cel care vrea să rupă o bucată din trupul ţării lăsată de Regii Catolici? Urmărit penal, Puigmont nu este predat autorităţilor spaniole. Ba, tot şomerul iberic află că fostul preşedinte al Parlamentului catalan trăieşte pe picior mare! Face adunări. Se înscrie pe liste. Candidează. Şi scuipă pe ţara care a avut atâta înţelegere încât a lăsat alte regiuni să se dezvolte mai lent şi a înghesuit bunăstare în Catalonia.

Un astfel de om este ascuns în Bruxelles.

Cel care vorbeşte doar de cât de rapace e centrul, fără să sufle o vorbă despre cele 3 miliarde de euro, datoria Cataloniei faţă de Spania. Nu ştim noi toate dedesupturile dar devine tot mai clar că Spania e pedepsită, într-un fel, pentru că s-a aliniat de partea cui nu trebuie în problemele generale ale UE. Şi slăbirea ei (ca şi a Italiei, de altfel) nu poate fi decât în favoarea Germaniei şi Franţei. Dar, să nu uităm, şi ruşii se bucură că, zoala slăbeşte, până la urmă, coeziunea UE. Cu toate că – aţi văzut! – UE spune că nu e problema ei că unele teritorii îşi cer plecarea. Ci e problema ţărilor, că nu ştiu să gestioneze astfel de crize.

Cinic, nu?

Radu VIDA