S-a semnat contractul pentru construirea Spitalului Regional de Urgență Cluj

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că momentul semnării contractelor de construcţie a spitalelor regionale de la Iaşi şi Cluj pare „un moment ireal”, având în vedere că de peste 15 ani politicienii au inclus în oferta lor electorală realizarea spitalelor regionale de la Iaşi, Cluj şi Craiova.

Şeful Executivului a participat miercuri, la Palatul Victoria, la ceremonia de semnare a contractelor pentru construirea Spitalului Regional de Urgenţă Iaşi şi a Spitalului Regional de Urgenţă Cluj, alături de ministrul Sănătăţii, reprezentanţi ai autorităţilor locale din judeţele Iaşi şi Cluj şi cei ai constructorilor.

 

„Întotdeauna când e vorba de infrastructură, mai ales în Sănătate, e un moment de mândrie. O spun fără nicio reţinere, ca prim-ministru e normal să fiu mândru alături de echipa guvernamentală, dar am o jenă de a mai vorbi încă o dată despre spitalele regionale. De 15 ani de zile toţi politicienii din România, toate guvernele din România, toţi miniştrii Sănătăţii au vorbit şi au pus în oferta electorală cele trei spitale regionale, respectiv Spitalul regional de la Iaşi, Spitalul regional de la Cluj, Spitalul regional de la Craiova. Cred că este un moment, îi văd şi pe reprezentanţii constructorilor, un moment care pare, un pic, ireal. Şi pe domnul preşedinte de la ANDIS, pe care-l felicit pentru că împreună cu ministrul Sănătăţii au parcurs toate procedurile, cred că aţi avut şi contestaţii, şi, în sfârşit, am semnat construcţia la cele două spitale regionale, la cel de la Cluj şi la cel de la Iaşi”, a declarat Marcel Ciolacu.

El a adăugat că săptămâna viitoare ar urma să se închidă şi procedurile la Spitalul Regional de la Craiova.

Premierul a precizat că investiţia în spitalele regionale de la Cluj şi Iaşi se ridică la „aproape 7 miliarde de lei, aproximativ 1,5 miliarde de euro, bani prinşi în PNRR”.

„Termenul de execuţie este unul scurt. Avem termen de implementare la PNRR – e aici şi domnul ministru al fondurilor europene – în acest moment până în 2026. O spun şi cu mândrie, dar şi cu anumită reţinere, în sfârşit, am găsit înţelegere şi am găsit o echipă determinată să finalizeze o promisiune de 15 ani de zile. Acum 15 ani s-a făcut primul studiu în ceea ce priveşte celebrele spitale regionale şi normal că am mândria că Guvernul condus de mine, întreaga echipă, şi domnul secretar general şi domnul ministru, am reuşit până la urmă să finalizăm procedurile, urmând ca constructorii să finalizeze construcţia propriu-zisă şi utilarea acestor spitale regionale”, a declarat Marcel Ciolacu.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut