S-a lămurit de unde provine mirosul neplăcut de la Cluj

Mirosul pestilențial a revenit în zona municipiului Cluj-Napoca și în satele din sud-estul orașului. În urma reclamațiilor făcute de cetățeni, Prefectura Cluj a demarat o serie de verificări pentru a stabili sursa mirosului. În urma discuțiilor avute cu reprezentanții autorităților locale din Aiton – Tureni – Feleacu s-a stabilit că pe raza comunei Tureni, în perioada 25.03.2024 – 12.04.2024, au fost anunțate activități de fertilizare organică a terenurilor.
„Activitatea este reglementată potrivit Ghidului de bune practici agricole, iar în această perioadă se utilizează îngrășăminte de natură organică, de origine animală sau îngrășăminte chimice, iar fermierii / utilizatorii au obligația de a anunța unitatea administrativ teritorială, unde se desfășoară operațiunea de fertilizare, cu privire la începutul și durata campaniei de utilizare. Această activitate a fost anunțată primăriei Tureni, informația fiind diseminată în comunitate, conform prevederilor legale, întrucât poate fie generatoare de disconfort olfactiv”, a transmis Prefectura Cluj.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut