Rusia refuză să participe la ancheta publică britanică privind moartea lui Litvinenko

AFP

Rusia refuză să participe la ancheta publică britanică privind moartea opozantului rus Alexandr Litvinenko, care nu va fi nici transparentă, nici imparţială, a indicat miercuri Ministerul rus de Externe. “Autorităţile britanice sînt incapabile sau nu doresc să întreprindă o anchetă într-adevăr deschisă, transparentă şi imparţială”, afirmă MAE rus.

Potrivit ministerului, Comitetul rus de anchetă, organism însărcinat cu principalele anchete în Rusia, a informat deja Londra în legătură cu refuzul său de a colabora.

La sfîrşitul lunii iulie, justiţia britanică a deschis “o anchetă publică” în legătură cu moartea lui Litvinenko survenită în noiembrie 2006 la Londra. Magistratul Robert Owen indica în acea vreme că rolul statului rus ar fi de “o importanţă centrală în investigaţia sa”. Audierile urmează să fie reluate vineri, cu uşile închise, ca şi orice examinare de probe.

“Aceasta înseamnă că documentele pe care autorităţile britanice le consideră “secrete” (…) nu vor fi la dispoziţia nici a Comitetului rus de anchetă, nici a publicului”, a denunţat Moscova, reamintind că, în decembrie 2012, Moscova i-a oferit Londrei elemente ale anchetei sale.

“Este greu de imaginat cum va putea fi obiectiv acest tip de anchetă”, a adăugat ministerul rus.

Alexandr Litvinenko (43 de ani), un fost membru al FSB (serviciile ruse de informaţii) refugiat în Marea Britanie, a luat masa în noiembrie 2006 împreună cu Andrei Lugovoi, un agent rus, şi cu omul de afaceri Dmitri Kovtun, într-un hotel londonez. La scurt timp după aceasta, Litvinenko a murit otrăvit cu poloniu.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.