Ruptura guvernamentală trimite ecouri în teritoriu. Social-democrații clujeni pregătesc confruntarea cu Boc

Social-democraţii clujeni şi-au ales noua conducere în cadrul Conferinţei municipale a PSD Cluj-Napoca. Cei aproximativ 182 de delegaţi la şedinţa de alegeri au decis ca funcţia de preşedinte a PSD Cluj-Napoca să fie preluată de Ovidiu Săcară. Acesta va face echipă în cadrul Biroului Permanent Municipal cu Claudiu Ghencian – secretar executiv, Ioan Morar – prim-vicepreședinte și cu vicepreședinții Ovidiu Chiorean, Marius Matei Dumitru, Radu Lupaș, Tatiana Mocan, Mihai Mocanu, Dan Morar, Marius Pușcaș. În Birou au mai fost desemnați Corina Croitoru, Daniel Iancău, Alina Kvasciuc, Ovidiu Moldovan, Livia Gina Morar, Gabriel Oniga, Gabriela Pura, Bruno Marius Roschnafsky, Anna Rusu.

„Noua echipă de conducere reunește profesioniști proveniți din domenii diverse — ingineri, profesori, economiști, medici, antreprenori, consultanți și specialiști din mediul privat și public — reflectând obiectivul PSD Cluj- Napoca de a construi o organizație modernă, credibilă și conectată la nevoile reale ale comunității clujene”, a transmis PSD Cluj-Napoca.

Totodată, noua conducere susține că își asumă dezvoltarea unei organizații PSD Cluj-Napoca bazate pe competență, profesionalism și deschidere către societatea clujeană.
„Proiectul politic al noii conduceri urmărește: atragerea de noi membri bine pregătiți și implicați civic, dezvoltarea unor politici publice locale orientate către cetățean, susținerea investițiilor și a mediului economic local,precum și sprijinirea forței de muncă locale concomitent cu masuri de stimulare si creșterea veniturilor clujenilor. De asemenea, se doreste îmbunătățirea accesului la educație, sănătate și servicii publice, dezvoltarea conceptului de oraș policentral, echilibrarea investițiilor între cartiere; accelerarea marilor proiecte de infrastructură metropolitană, alături de creșterea calității vieții în municipiul Cluj-Napoca”, a transmis PSD Cluj-Napoca.

Totodată, noua conducere municipală consideră că dezvoltarea Clujului trebuie să fie însoțită de politici sociale echilibrate, oportunități reale pentru tineri și familii, susținerea seniorilor și crearea unor condiții prin care clujenii să poată trăi și lucra în oraș la standarde europene. Ca obiectiv politic, PSD Cluj-Napoca își propune consolidarea reprezentării politice la nivel local, județean și național, precum și construirea unei alternative administrative credibile pentru municipiul Cluj- Napoca.
Noua echipă transmite un mesaj de unitate, profesionalism și deschidere către întreaga comunitate clujeană, asumându-și un proiect politic centrat pe dezvoltare, competență și creșterea calității vieții.

Vasile Dâncu: „Locuirea, costul vieții, traficul, serviciile publice – acestea sunt temele care apasă cu adevărat viața oamenilor.”

La conferința de alegeri a luat parte și liderul PSD Cluj, eurodeputatul Vasile Dîncu. În discursul susținut în fața delegaților și a invitaților, eurodeputatul a prezentat un adevărat ghid de comunicare pentru organizația PSD Cluj-Napoca, menit să ducă la dărâmarea „mitului” administrației Boc și să recâștige electoratul local. Vasile Dâncu a tras un semnal de alarmă dur privind ignorarea adevăratelor probleme ale clujenilor – costul vieții, locuirea și traficul – și a cerut toleranță zero față de jocurile de culise din interiorul filialei. Liderul social-democrat propune o formulă radicală pentru relansarea stângii transilvănene: transformarea discursului politic într-un ghid orientat spre soluții clare, cooptarea masivă a intelectualilor și tinerilor, dar și deschiderea porților pentru foștii membri, totul cu scopul declarat de a câștiga viitoarele alegeri locale într-un oraș „sufocat de promisiuni”.

„Locuirea, costul vieții, traficul, serviciile publice – acestea sunt temele care apasă cu adevărat viața oamenilor. Noi avem o problemă de comunicare politică. PSD Cluj comunică mult dar nu comunică strategic. Noi nu avem o direcție, comunicarea noastră este mai degrabă reactivă și în general am răspuns la agenda altora. Problema noastră este care este agenda noastră de comunicare, atât la Cluj-Napoca dar și in județ. În momentul de față, se comunică pe mai multe voci. Politica nu este un proces verbal sa spunem ca am făcut și ca am bifat. Comunicarea noastră este foarte fragmentată, fiecare pe cont propriu. De ce nu vorbim despre ce îi doare pe cetățeni? Din păcate, „vocea papagalilor” este mai puternică.

Nu mai merge cu textele, cu generalitățile. Avem multe formulări care nu spun nimic, avem mesaje vagi de tipul „ce susținem, ce credem”. Cheia comunicării într-un oraș inteligent trebuie să fie clară: problemă, responsabilitate, soluție și rezultat”, a spus Dîncu.

El le-a spus social democraților clujeni că dacă temele specifice PSD vor fi comunicate corect, este convins că social democrații vor câștiga viitoarele bătălii electorale.

„Comunicarea să fie locală, reală și legată direct de viața oamenilor. Dacă vom comunica pe teme fără legătură cu Clujul, nu va fi o comunicare reală. A doua regulă: Comunicarea trebuie să fie strategică, axată pe teme puține și repetate în mod consecvent. A treia regulă: Să fie o comunicare credibilă, curățată de adjective inutile. Costul vieții, locuirea, traficul, mobilitatea, tinerii care nu își permit să își cumpere o casă în Cluj, studenții care lucrează în condiții grele în supermarketuri, lipsa unei politici reale pentru familii. Acestea sunt temele care apasă viața oamenilor. Acesta este terenul unde se câștigă bătălia politică. Dacă nu vorbim despre ce îi doare pe oameni nu contăm. Atuurile noastre sunt la tineri și la seniori. Avem o echipă de tineri fantastici care s-au înscris în partid”. Ne trebuie „bărbații PSD-ului”, oameni care să fie exemple pentru comunitate, iar aici nu stăm foarte bine. Nu vreau să fim simpli comentatori ai realității, ar trebui să fim oameni politici”, a spus Dîncu.

Totodată, acesta a avertizat că sunt membri din PSD Cluj care încearcă să facă o competiție neloială. „Eu înțeleg competiția internă, dar observ unele derapaje și vreau să vă spun clar: înțeleg foarte bine jocul, dar nu pot să accept ca unii să urce pe cadavrele celorlalți. Accept până la un moment dat, dar nu o să accept să vină unii șmecheri și să preia organizația prin astfel de metode.

Avem o grămadă de oameni pe lângă partid care mai aruncă cu pietre sau ne dau sfaturi. Pe mine nu mă deranjează, pentru că sunt trecut prin competiții neloiale la centru, în București. Mesajul meu este: toți cei care aveți prieteni care au plecat, spuneți-le să vină înapoi în partid. Să vină să refacem organizația mare, mai ales că trebuie să dublăm numărul de membri. Aruncatul cu pietre peste gard nu funcționează. Cine vrea să construiască alături de noi este așteptat. Nu o să tăiem vițelul cel gras, dar o plăcintă tot avem pentru ei”, a avertizat social democratul.

El le-a spus delegaților că lumea s-a săturat de zgomotul pe care îl face Emil Boc și echipa lui, precizând că bătălia PSD va trebui să fie pentru încredere. „Trebuie să câștigăm încrederea oamenilor. Pe lângă faptul că avem un deficit de comunicare, avem nevoie de un restart, iar noua echipă trebuie să realizeze acest restart.

Trebuie să redimensionăm componenta intelectuală a partidului. Partidele și-au alungat profesorii și medicii; au mai rămas pensionarii cu studii superioare care au trecut prin vremuri grele. Un partid de stânga fără intelectuali nu există. Nu ajung doar doi-trei profesori sau medici. Avem nevoie să aducem intelectuali ca membri de partid. Avem nevoie de idei, pentru că fără idei partidul nu poate sta în picioare. Pentru a deveni o forță, avem nevoie de intelectuali – stânga este structural legată de aceștia. Din păcate, i-am fugărit pe profesori și pe intelectuali”, a spus eurodeputatul.

El a spus că PSD are șanse mari să câștige Cluj viitoarele alegeri, mai ales că va exista o conjunctură favorabilă dată și de bătălia internă în PNL.

Remus Lăpușan: „Trebuie să rupem blestemul guvernării ereditare asupra Clujului!”

La rândul său, deputatul Remus Lăpușan a declarat că PSD trebuie să rupă blestemul „guvernării ereditare a PNL” care s-a abătut asupra Clujului. „Guvernarea municipiului Cluj-Napoca nu se face prin succesiune ereditară, așa cum se gândește PNL-ul! Trebuie să rupem acest blestem care s-a abătut asupra Clujului! PNL Cluj trebuie trimis în opoziție, ca să învețe din nou ce înseamnă să răspunzi în fața oamenilor!”, a spus deputatul.

„Suntem aici pentru a ne lua, împreună, angajamentul că PSD Cluj-Napoca va fi vocea fermă a oamenilor de bun-simț care muncesc, plătesc taxe și așteaptă respect, competență și rezultate. Miza este simplă: Clujul nu are nevoie de sloganuri și imagine, ci de o administrație competentă și transparentă care rezolvă problemele reale. După cum vedeți, ne aflăm într-o situație dificilă, pe toate planurile: De aproape două săptămâni, țara e condusă de un guvern interimar – și aș putea spune chiar nelegitim; abia lunea viitoare și-a făcut timp Nicușor Dan să cheme partidele la consultări! Probabil că dl. Bolojan și ai lui nu terminaseră de semnat toate actele ca să ne pună și mai mult în genunchi, acum, că noi, ce de la PSD, nu-i mai putem „încurca”, după ce am ieșit de la guvernare. Este incredibil ce se întâmplă în aceste zile: fără nicio urmă de bun-simț, PNL și USR se comportă ca și când România este o feudă personală! Pe plan local, la nivelul județului, ați văzut ce scandal a fost la Compania de Apă. Cu girul PNL Cluj, s-au scurs acolo milioane de lei din banii noștri! Zero măsuri de sprijin pentru producătorii locali și companiile autohtone! Zero ajutor pentru tineri! Mii de oameni sunt în pericol să-și piardă locurile de muncă pentru că investitorii sunt puși pe fugă! Nici în Cluj-Napoca lucrurile nu stau bine: au trecut deja 2doi ani din noul mandat al lui Boc, pe care l-a câștigat cu promisiunea că va construi metroul. Ați văzut montat pe undeva vreun centimetru de șină? Ați văzut vreo stație în curs de amenajare? Eu nu! Până când să ne mai lăsăm duși de nas? Centura metropolitană – vitală pentru oraș – este din nou pe butuci! Boc și ai lui au făcut ce-au făcut, că au blocat și acest proiect! Sigur, povestea oficială este că-i vina ofertantului, dar verificarea documentelor din procedura de licitație a făcut-o Primăria. Deci să nu ne lăsăm amăgiți că Boc nu are nicio legătură! Și exemplele pot continua! Suntem în continuare sufocați de trafic, se construiește haotic, încă nu avem suficiente creșe, grădinițe și școli. În cei 22 de ani de când e primar, Emil Boc a devenit noul Funar al Clujului! Destul!!! Dragi colegi,

Trebuie să nu-i mai lăsăm pe Boc, Bolojan și acoliții lor să ducă țara de râpă și să își bată joc de noi! Să nu abandonăm valorile social-democrate: echitatea, coeziunea și dreptatea socială, protecția celor vulnerabili, susținerea producătorilor autohtoni! Dacă renunțăm noi – nu mai are cine să le apere și vom avea o societate super divizată, cu polarizări duse la extrem: un grup mic de privilegiați și marea masă care abia o duce de azi pe mâine!”, a transmis Lăpușan.

 

 

 

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.