Rugby/România înfruntă Portugalia la Cluj

foto rugbyÎn paralel cu întîlnirea România – Cehia din Cupa Federaţiei la tenis, la Cluj are loc, sîmbătă, 6 februarie, şi întîlnirea de rugby dintre reprezentativele României şi Portugaliei, contînd pentru prima etapă a Cupei Europei pe Naţiuni. Partida se va disputa pe „Cluj Arena”, începînd cu ora 16. România a disputat ultimul meci pe 11 octombrie 2015 împotriva Italiei, la Cupa Mondială din Anglia. „Tricolorii” au cîştigat ultimele trei meciuri disputate împotriva lusitanilor: 19-13 în 2013, 24-0 în 2014 şi 37-10 în 2015. Prima etapă a competiţiei mai programează întîlnirile Rusia – Spania şi Georgia – Germania. Ediţia de anul trecut a întrecerii a fost cîştigată de Georgia, urmată de România, Spania, Rusia, Portugalia şi Germania, aceasta din urmă cu înfrîngeri pe linie. Următoarele meciuri ale „stejarilor” vor avea loc pe 13 februarie (cu Spania, în deplasare), 27 februarie (cu Rusia, la Iaşi), 12 martie (cu Germania, la Iaşi) şi 19 martie (cu Georgia, în deplasare).

Cristian FOCŞANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.