Rotary Club Dej şi-a schimbat preşedintele

Rotary-Dej-1Rotary Club Dej a marcat începutul anului rotarian 2016-2017, vineri, 15 iulie printr-o seară specială consacrată schimbului de preşedinţi, desfăşurată la „Sun Garden therme”, noua locaţie a clubului.

În cadrul tradiţionalei ceremonii de “predare a ştafetei” rotariene, Virgil Oşan a înmânat însemnele funcţiei, colanul şi pin-ul, noului preşedinte, Geanina Gavriş, momentul festiv bucurându-se de prezenţa guvernatorului Rotary District 2241 – România şi Republica Moldova, Mircea Solovăstru, District Administrative Office Rotary-Dej-5Coordinator, Silviu Puni, primarului Costan Morar şi a prietenilor rotarieni din cluburile partenere.

Devenit „past president” pe viaţă, Virgil Oşan a mulţumit echipei cu care a lucrat şi colegilor de club, pentru că au fost alături de el în acţiunile intreprinse, apreciind felul pozitiv în care aceştia au răspuns la orice solicitare, ori de câte ori a fost nevoie. La rândul său, subliniind în prealabil meritele fostului preşedinte şi ale echipei care l-a secondat, Geanina Gavriş s-a angajat să asigure continuitatea proiectelor pe care RC Dej le desfăşoară pe plan umanitar şi social, la care se adaugă, în fiecare an, organizarea de evenimente culturale de calitate şi susţinerea excelenţei, prin acordarea de burse elevilor merituoşi din oraş. Două direcţii importante în care RC Dej acţionează cu consecvenţă încă de la Rotary-Dej-2constituire.

De altfel, în cei opt ani de la înfiinţare, Rotary Club Dej se prezintă cu un bilanţ meritoriu de peste o sută de acţiuni umanitare, sociale şi culturale, fie organizate de club, fie derulate în parteneriat cu administraţia locală, cu fundaţiile şi ONG-urile locale sau cluburile partenere. Ca o recunoaştere a muncii pe care o depun rotarienii dejeni, în folosul comunităţii căreia îi aparţin şi a familiei Rotary Internaţional din care fac parte, Rotary Club Dej a fost evidenţiat în cadrul Conferinţei Districtuale Rotary 2241 – România şi Republica Moldova (desfăşurată la Timişoara, în mai 2014), activitatea clubului fiind răsplătită cu o Diplomă de Merit, semnată de preşedintele Rotary International. De asemenea, spre mândria clubului dejean, „past president” Adrian Corniciu, care în perioada 2014-2015 a fost asistent Rotary-Dej-3guvernator al Districtului 2241, în anul rotarian următor a Rotary-Dej-4răspuns de compartimentul de resurse pentru sănătate şi alimentaţie în cadrul Districtului (District Resource Group Health and Hunger Chair), iar anul acesta, preşedintele clubului, Virgil Oşan, a fost desemnat „Rotarianul anului”.

Distincţii care certifică seriozitatea şi implicarea Rotary Club Dej în folosul oamenilor, subscriind în totalitate la sloganul organizaţiei: „Rotary serveşte umanitatea” (Rotary Serving Humanity).

Avându-l ca moderator pe Ioan Mărginean, festivitatea consacrată schimbului de preşedinţi s-a încheiat cu o serată amicală, din programul căreia au făcut parte: o demonstraţie de graţie şi frumuseţe oferită de tinerii dansatori Raul Pop şi Roxana Cozmuţă; una de eleganţă îmbinată cu forţă şi autocontrol, prezentată de sportivii clubului de karate „Budokan Ryu” (multipli campioni naţionali şi internaţionali, antrenaţi de Bogdan Savu şi Paula Groşan) şi un moment muzical susţinut de talentata Anda Domşa.

Momente care au contribuit cu succes la atmosfera relaxată a serii şi la reuşita unei reuniuni de bun-gust, marca Rotary.

M. Vaida

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.