Rotarienii gherleni în „febra” activităţilor

Membrii “Rotary Club Gherla“ (preşedinte Marcel Hodiş) sînt deosebit de activi la acest sfîrşit de vară. Pe lîngă obişnuitele manifestări cultural-artistice, la acest sfîrşit de săptămînă rotarienii de pe Someş organizează sîmbătă, 13 septembrie 2014, o acţiune de educaţie sanitară, aşa cum au procedat şi în anii trecuţi, tema propusă fiind “Ai grijă de sănătatea ta!”. În cadrul întîlnirii, persoanele interesate pot beneficia de măsurători gratuite ale tensiunii arteriale şi ale glicemiei la un punct amenajat în Piaţa Libertăţii, chiar lîngă Casa Municipală de Cultură.

Tot sîmbătă, gherlenii interesaţi şi preocupaţi de propria lor sănătate sînt invitaţi să participe, începînd cu ora 12, la un simpozion în cadrul căruia vor fi promovate sfaturi practice de prevenire şi tratament în cazurile de hipertensiune arterială şi diabet zaharat, cu dr. Camelia Răcăreanu şi dr. Gabriela Todea. Simpozionul va avea loc în sala mare a Casei Municipale de Cultură, iar intrarea este liberă. Sufletul acestor acţiuni de educaţie sanitară, binevenite, de altfel, este familia dr. Remus şi Gabriela Todea, care şi acum doi ani a mai organizat astfel de simpozioane pe teme medicale şi care au fost onorate de foarte mulţi locuitori ai urbei.

SZ .Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut