Roşia Montană în istoria universală

Dacă, în urmă cu un deceniu, s-ar fi făcut un sondaj cu o singură întrebare „Unde este situată Roşia Montană?”, în mod sigur majoritatea răspunsurilor ar fi conţinut erori grave.

Astăzi, cînd în media vorbită şi scrisă găsim cel puţin un reportaj despre această localitate, situaţia se schimbă şi nu este de mirare. Aurul şi celelalte metale preţioase şi rare aduc mari beneficii comunităţilor care le exploatează. Multe dintre civilizaţiile europene, şi nu numai, şi-au creat grandoarea pe bogăţiile proprii sau pe cele pe care le-au luat cu forţa. Dar istoria, în cele mai multe cazuri, nu se mai poate repeta. Forţa a fost înlocuită cu diplomaţia sau viclenia şi minciuna. Cam în această situaţie se află Roşia Montană, unde „bătălia” se dă între a fi sau a nu fi. Să nu credeţi că astăzi, prin acest volum, veţi primi un răspuns categoric. Drumul este lung dar, spunem noi, prin această culegere de studii, primul pas a fost făcut. Prin el, autorii încearcă să dea un răspuns, credem noi avizat, la ceea ce se întîmplă şi se poate întîmpla la ROŞIA MONTANĂ.

Şi răspunsul vine dintr-o carte „Roşia Montană in Universal History”, apărută recent în Presa Universitară Clujeană sub girul Academiei Române, al Universităţii Babeş-Bolyai şi ICOMOS România. Cartea, avînd drept coordonator pe profesorul univ. dr. Pompei Cocean, este o culegere de opinii ale unor reputaţi specialişti (geologi, geografi, sociologi, agronomi, ingineri, filozofi, arhitecţi, arheologi, lingvişti, economişti) din ţară şi străinătate. De fapt, o putem considera ca o mărturie de necontestat că lumea academică îşi duce viaţa şi îşi desfăşoară activitatea în CETATE şi că nu îi este indiferent ce se întîmplă între zidurile acesteia.

De la început credem că trebuie să facem distincţie între discursul politic şi cel al societăţii civile (Vasile Boari şi Ionela Danciu) referitor la Roşia Montană. De altfel, cei care astăzi fac corp comun în a-şi afirma opiniile, recunosc că au fost chemaţi la masa dezbaterilor prea tîrziu, după ce s-a produs înstrăinarea a ceva care nu a interesat, cel puţin aparent, pe români, BOGĂŢIA. Plîngem cu moţii şi mocanii, stînd pe o comoară care mai întîi, aşa cum ne aminteşte acad. Ionel Haiduc, aparţine şi generaţiilor viitoare. Am vîndut la mezat pe doi arginţi istoria, am vîndut mărturia unei istorii încă vii, ne-am vîndut moaştele moşilor şi strămoşilor, ne-am vîndut munţii, apele, pădurea, ne-am vîndut, în multe cazuri, conştiinţa. Aşa cum se specifică în alocuţiunea Domnului academician, inserată în acest volum, nu avem acest drept, nu decidem Noi, cei care vremelnic sîntem la putere, noi cei care am cunoscut ROŞIA MONTANĂ din goana maşinilor de teren, sau poate nici atît, noi cei care facem o promovare agresivă a ideilor celor care ne plătesc, jucînd rolul lui Iuda. Oare nu era cazul ca acest perimetru să fie mai înainte de toate patrimoniu de interes universal, opinie exprimată în amplul expozeu al profesorului Ioan Piso sau de arhitecţii Ştefan Bîlici şi Apostol Virgil ?

Dar, oare, vindem numai aurul şi argintul Roşiei Montane?

Aşa cum ne arată distinsul profesor Ioan Mîrza şi inginerul geolog Sîntimbreanu, se vinde mai mult decît atît. Pentru RMGC important este aurul şi argintul, pentru noi este totul. Omul, care vrea să-şi păstreze şi casa şi moşia, cu muntele şi apele, cu totul; cu galeriile romane, cu amprentele istoriei lăsate pe clădiri, biserici de patrimoniu, oseminte care ne conduc spre origini. Vrem să muncim în mine, să ne creştem onorabil copiii – numai RMGC ne ajută !– şi alte sloganuri, la fel de agresive, ne sînt prezentate zilnic . Doamna matematician Afrodita Drăgotescu ne spune un alt adevăr care face să te cutremuri! Sîntem noi poporul pe care nu-l interesează ziua de mîine! Masa îmbelşugată de astăzi nu este suficientă şi pentru mîine. Aceste reflecţii răzbat către noi şi de la distinsul profesor economist Ioan Plăiaş.

Şi apoi, ce facem după ce zăcămîntul este epuizat? Cine dă soluţii pentru ocuparea forţei de muncă, modestă numeric, după cei 17 ani cît va dura exploatarea?

Răspunsul vine de la profesorii universitari Sigismund Duma, Vasile Surd şi Nicoleta Erchedi, Ioan Cuceu şi Cosmina Berindei, Radu Barna şi Mircea Maniu, Gheorghe Ianoş şi colaboratorii. Riscăm să luăm decizii pripite care vor fi prezente în viaţa oamenilor secole de-acum încolo.

Toate asigurările date de RMGC nu au viabilitate decît 17 ani. Totul este prezentat în roz, iar accidente asemănătoare cu cel din Ungaria din 2010, prezentat de profesorul Janos Toth, la noi nu sînt posibile, spun cei de la Companie. Nu sînt un pesimist, dar pentru mine „lauda de sine …”, s-a văzut şi la case mai mari, darmite în România, unde Dorel (neglijentul legendar) lucrează peste tot.

Cum nu răspunde proiectul RMGC principiilor europene de dezvoltare teritorială ne-o demonstrează, în intervenţia lor, Andrei Marga şi Pompei Cocean. Oare cianura care este folosită în flotaţie este chiar aşa de inofensivă? Ce se întîmplă cînd scade umiditatea depozitelor de steril stocate în iazul de pe Valea Cornii? Vîntul va împrăştia în toate părţile praful fin cu substanţe nocive (Florin Moldovan şi colaboratorii). Se vor restrînge mult rezervaţiile naturale şi biodiversitatea (Viorel Gligor). Ce se poate întîmpla cu apele poluate din iaz (nu aşa de bine impermeabilizat cum se spune) care se vor drena pe nişte direcţii preferenţiale spre reţeaua majoră de drenaj, ce le va purta mult mai departe de Roşia Montană (Răzvan Bătinaş, Victor Sorocovschi).

Iată cîteva din problemele care-şi caută şi care îşi găsesc răspuns în această carte.

Din cele spuse pînă acum mi-aţi putea reproşa mie, ca recenzor, şi coordonatorului de carte, că facem o „politică de contre”. Că, de fapt, norii de praf ne-au întunecat vederea şi că muntele Cîrnic poate fi mutat mai încolo şi că deja în fauna sălbatică pe Valea Corna nu se zbenguie decît o veveriţă; că bisericile au fost relocate în… era să zic veşnicie. Etc.

Dar menirea oamenilor de ştiinţă este şi aceea de a sugera soluţii. Ei nu dispun de bani, dar ideile pot fi mai valoroase decît dolarii RMGC. Şi opiniile lor, demne de luat în seamă, sînt exprimate aici. Domnul academician Haiduc propune înlocuirea cianurii cu altă tehnologie; pentru o dezvoltare durabilă în zona Roşia Montană, agricultura este o alternativă şi nu una la întîmplare, ci una ştiinţifică, ecologică (Sorin Filip, Nicoleta David). Poate că aşa, la Alba Lact sau la Lactate Colţeşti se va prelucra lapte adevărat. Sau o alternativă de succes pe termen lung o reprezintă turismul (Nicolae Ciangă şi Cristina Bolog), fapt adeverit într-o altă arie minieră şi siderurgică abandonată din Munţii Apuseni (Rimetea).

Toate discuţiile purtatee la acel simpozion internaţional, cuprinse în acest volum, şi-au găsit expresia într-o rezoluţie cu care el începe, unde, în cele 16 puncte, ni se arată că putem să facem şi minerit şi turism şi agricultură ecologică pe termen lung, că aşteptăm ca România să propună UNESCO ca Roşia Montană să fie inclusă în Lista Patrimoniului Universal şi că moţii de astăzi şi cei de mîine sînt fericiţi să-şi primească în casele lor, de sute de ani, musafirii din secolul XXI şi pe cei din secolul XXII.

Vă rog să răsfoiţi această culegere de opinii şi să judecaţi dumneavoastră adevărul. Autorii îl propun numai.

Prof. univ.dr. Virgil SURDEANU