Românii s-au săturat să strîngă cureaua

DPA

Lăsînd deoparte violenţele, singura similitudine cu demonstraţiile din 1989 constă în faptul că şi acum, la fel ca atunci, românii s-au săturat. Atunci, se săturaseră de represiuni şi sărăcie, iar de această dată românii sînt furioşi nu doar pentru că sînt în continuare săraci, dar că sărăcesc pe zi ce trece.

Vina o poartă, consideră ei, premierul Emil Boc şi măsurile de austeritate introduse de guvernul acestuia. Mai sînt furioşi şi pe preşedintele Traian Băsescu, despre care spun că este arogant şi ignoră suferinţele poporului. Totuşi, spre deosebire de cele de acum două decenii, protestele de acum nu sînt conduse de o opoziţie organizată şi nu sînt susţinute de un plan ori de nişte idei coerente.

Violenţa însăşi a fost doar un aspect marginal la Bucureşti, unde doar o mică parte dintre demonstranţi – se spune că ar fi fost suporteri ai unor echipe de fotbal – s-au manifestat violent. Cînd protestul împotriva măsurilor de austeritate s-a extins în alte oraşe, lucrurile s-au desfăşurat paşnic.

În prezent, amploarea protestelor este, de asemenea, incomparabilă. Duminică, circa 4.000 de oameni au luat parte la ele, la scara întregii ţări, şi circa 1.000 în capitală, o fracţiune comparativ cu zecile de mii care s-au mobilizat în 1989.

Dar de ce anume sînt sătui românii astăzi? S-au săturat să li se spună să mai strîngă puţin cureaua în loc să trăiască mai bine, aşa cum se aşteptau după căderea lui Ceauşescu, după tranziţia la democraţie şi promisiunile Uniunii Europene (UE), căreia i s-au alăturat în 2007, scrie DPA.

Cabinetul lui Boc s-a angajat să lanseze reforme pentru a limita cheltuielile şi a crea un sistem sustenabil fără a aluneca mai adînc în deficite şi datorii. Unele din măsurile luate au fost brutale, între care disponibilizarea a zeci de mii de funcţionari publici, tăierea cu 25% a tuturor salariilor din sistemul public, îngheţarea pensiilor şi creşterea taxei pe valoarea adăugată de la 19% la 24%.

Românii au înghiţit toate acestea fără prea multă vîlvă, după începutul lui 2009. Au mai fost cîteva proteste izolate, între care primul protest organizat vreodată de poliţie şi aruncarea unui bărbat de la o lojă a parlamentului, în timpul unui discurs al lui Boc, anul trecut.

Nici acum, demonstranţii nu par să aibă un plan concret. Au început să se adune după demisia unui înalt responsabil din Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, care a criticat proiectul de reformă din acest domeniu. Ulterior, Boc a cedat presiunilor şi a retras controversatul proiect de lege a sănătăţii. Acesta urma să fie revizuit de luni, în vederea unei posibile atenuări, cu mai puţine subvenţii tăiate, dar acest lucru nu va reuşi probabil să-i liniştească pe români.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.