Românii lipsesc de la servici la fel ca ceilalţi europeni, dar asta costă firmele peste 700 de Euro pe angajat

Rata absenteismului în România, adică proporţia zilelor de absenţă din totalul zilelor lucrătoare dintr-un an, a fost de 2,2% în 2015, similară cu cea înregistrată în alte ţări din regiune, iar costurile absenteismului s-au ridicat la 703 Euro per angajat.

Potrivit studiului PwC Saratoga, în 2015 rata absenteismului în uşoară scădere faţă de 2014, atunci când a fost de 2,4%. Aceasta s-a tradus într-un cost de 703 Euro per angajat la nivelul pieţei generale, costul absenteismului fiind mai scăzut în retail (440 Euro pe an per angajat) şi mai mare în sectorul farmaceutic (1.132 Euro per angajat), proporţional cu remuneraţia medie a personalului din fiecare sector.

Rata absenteismului din România, care include absenţele nemotivate, cît şi pe cele din motive medicale, este similară cu cea din ţările din regiune. Cu toate acestea, absenteismul continuă să genereze costuri semnificative pentru organizaţii. În acest context, devine din ce în ce mai importantă explorarea de către angajatori a cauzelor acestuia, prin practici specifice de resurse umane (de exemplu, prin studii periodice de satisfacţie a angajaţilor), precum şi prin dezvoltarea de programe ţinite de combatere a absenteismului (de exemplu, programe de motivare sau programe care vizează starea de sănătate a angajaţilor”, apreciază Horaţiu Cocheci, senior manager, PwC România.

Rentabilitatea capitalului uman (exprimată prin numărul de unităţi monetare generate de un angajat pentru fiecare unitate monetară investită de companie în remunerația sa) se menţine la acelaşi nivel cu cel din anul precedent (1,30). Totuşi, studiul reflectă o creştere a rentabilităţii în sectoarele Retail şi Producţie Industrială, pe fondul unei performanţe financiare mai bune a companiilor participante. Pe de altă parte, sectoarele Bancar şi Farmaceutic s-au confruntat cu o scădere a rentabilităţii forţei de muncă, pe fondul unei creşteri mai accelerate a costurilor în raport cu veniturile.

Investiţia financiară în programele de dezvoltare a angajaţilor, un alt capitol analizat în studiu, a crescut cu aproape 50% faţă de anul precedent , deşi numărul orelor dedicate acestor programe a rămas constant (17 – 18 ore per angajat per an). Cele mai multe ore de training per angajat au fost raportate de bănci, în vreme ce investiţiile cele mai mari în astfel de programe au fost făcute de companiile din sectorul farmaceutic (peste 1000 de Euro per angajat).

Studiul PwC Saratoga Romania 2015 prezintă date referitoare la indicatori ai capitalului uman pe baza datelor colectate de la 64 de companii participante din cinci sectoare economice (industria farmaceuticã, producţie industrială, retail, bănci şi leasing financiar).

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.