Românii cred că le va merge financiar mai bine, însă tot vor să-şi schimbe slujba

Aproape 37% dintre români privesc cu optimism anul 2019 când îşi evaluează situaţia financiară, însă doar jumătate dintre aceştia sunt mulţumiţi de locul actual de muncă.


„Cum fiecare are propria optică asupra finanţelor personale, optimiştii sunt urmaţi de cei aproape o treime care simt că şi acest an va fi la fel ca 2018 şi, respectiv, de cei 30% care se declară de-a dreptul pesimişti. Cu toate acestea, peste jumătate dintre români consideră că nivelul de trai este şi va rămâne neschimbat în acest an, iar aproape 28% se pregătesc pentru un an în care viaţa va fi mai grea decât în 2018. Dacă 43% dintre români dispun de aceleaşi finanţe ca anul trecut, doi din zece respondenţi îşi văd economiile erodate şi mai puţin de 16% au reuşit să strângă mai mulţi bani”, se spune într-un sondaj al companiei Provident Financial România, preluat de Agerpres.Un element care uneşte aproape toate categoriile este percepţia asupra puterii de cumpărare, în condiţiile în care peste 81% dintre respondenţi consideră că pot cumpăra mai puţine lucruri cu 100 de lei faţă de 2018.
Conform studiului, preocuparea principală este, pentru aproape o treime dintre români, să economisească mai mult în acest an, iar la o distanţă foarte mică – 31% – sunt cei care pur şi simplu vor să mai reducă din datorii. Podiumul este completat de cei 17% care şi-au planificat investiţii, în special în casă. Intenţia de a investi departajează aproape egal românii: 35% sunt dispuşi să investească mai puţin decât anul trecut, în timp ce 34% vor să investească mai mult. Chiar şi aşa, cei mai mulţi dintre respondenţi – 37% – nici nu se gândesc la investiţii şi sunt conştienţi că vor economisi mult mai puţin decât anul trecut.

Salariul şi serviciul
Întrebaţi care sunt principalii factori care le influenţează nivelul de trai, aproape şase români din 10 au nominalizat nivelul salarial şi siguranţa serviciului. Jumătate dintre români se declară mulţumiţi de locul de muncă, dar procentul celor care consideră că primesc un salariu suficient de bun scade sub 33% şi doar 23% dintre respondenţi au încercat să îşi îmbunătăţească situaţia, cerând o mărire.
De partea cealaltă, 45% dintre români sunt nemulţumiţi de salariu, dar aproape şase români din 10 nu şi-au găsit sau nici nu şi-au căutat curajul de a solicita o mărire de salariu. De două ori mai mulţi angajaţi au avut curajul de a cere o mărire răsplătit cu un răspuns pozitiv – 12% – decât cei care au fost refuzaţi – 6,5%.
Dacă angajatorii oferă de la sine măriri salariale, angajaţii răspund cu un nivel ridicat de fidelitate – nu mai puţin de 41% sunt dispuşi să lucreze pentru angajatorul actual pentru o perioadă mai mare de cinci ani. La polul opus, 14% vor să schimbe rapid serviciul, în cel mult şase luni.
Privind căutarea activă pentru un alt loc de muncă, două treimi dintre respondenţi spun că nu fac asta şi nu au niciun plan. Dintre cei care îşi caută un alt serviciu, 17% admit că fac acest lucru de mai puţin de jumătate de an, 10% de peste un an şi 6% de 6-12 luni.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.