ROMÂNII AU VOCAŢIA DRUMEŢIILOR

    O emoţie şi informaţie pentru toată viaţa mi-a inoculat conferinţa prof. univ. Raluca Ripan în 1947, vorbind despre expediţia antarctică a navei „Belgica”, la bordul căreia se aflase cercetătorul român Emil Racoviţă. Dar, mai ales, citirea multor pagini ale jurnalului ţinut riguros şi la zi de tînărul uneori înspăimîntat în faţa morţii. A fost apoi cartea care mi-a provocat vise peregrine. (În astfel de cărţi cîteodată este şi literatură).
După ani mulţi mi-au zguduit fiinţa însemnările din înconjurul lumii, la întoarcere din Japonia, ale prizonierului de război Dumitru Nistor din Năsăud. A lăsat în trei volume de manuscrise  tot ceea ce este imaginabil că îi poate fi dat unui om să trăiască pe mare şi pe uscat în aproape un an de cînd a scăpat din lagărul militar Aonogahara şi pînă a intrat, după 1920, în casa copilăriei unde nu-şi mai găseşte părinţii în viaţă. Printre meandrele călătoriei lui văd intersectări asiatice ale voiajului domnului prof. Pompiliu Manea.
Acum un an, într-o rezervă de spital,  aş fi citit orice pînă am ajuns la manuscrisul de calculator cu titlul  Ultimul canibal, cu subtitlul sau precizarea: trăit şi scris în Vanuatu, la 150 latitudine şi 1650 longitudine în emisfera australă. În timp ce cu o curiozitate nestăpînită parcurgeam cuprinsul şi regretînd că nu mai sînt pagini, mă întrebasem: oare profesorului Manea, pe unde i-o fi, acum, nava cu toate pînzele ridicate? Oare va scăpa de canibali, măcar cu un omnivor? Şi cu toţii s-au întors. Cît despre manuscrisul parcurs cu risc prin insule din Pacific, am spus public, că tomului ce va ieşi din tipar la vreo 400 de pagini îi prevăd un mare succes de presă şi la cititori. Cînd a avut loc lansarea cărţii  Ultimul canibal,  nu eram în Cluj. Aflasem acolo unde eram că s-a confirmat sărbătoreşte prevederea. Şi tot public, acum, se adaugă la ecoul aplauzelor adresate autoarei Hanna Bota, şi ale mele, mărturisite azi.
Două cuvinte vreau să mai spun despre încă un aventuros, ca precedenţii. Mai zilele trecute mă caută un student tare pocăit, că a întîrziat şi a pierdut locul în cămin. Studentul, anul III la Istorie, secţia Etnologie, bugetar, Cosmin Bucilă din Monor, şi-a vîndut vechitura de maşină şi a plecat în Alaska, singur, să facă bani în vacanţă. A lucrat 2 luni şi 1 lună a luat-o hai-hui, cu „ia-mă, nene!”, să cunoască peninsula, străbătînd peste 1600 de mile. A ajuns acasă flămînd şi fără un leu, spune bunică-sa. Acolo nu sînt lei, bunică, îi răspunse nepotul, dar am văzut Alaska. De ar fi făcut măcar nişte însemnări manuscripte, ca badea Nistor din Năsăud. Studentul s-a întors şi cu cîteva sute de cuvinte în cap, o lume din imagini în suflet şi nici un dolar în buzunar. Excepţional profit!
Cam aceştia sînt colegii domnului Manea, cu care v-am făcut cunoştinţă azi: un savant, un ţăran, o scriitoare şi un student, nişte aventurieri toţi cinci, de acum formînd o familie în inima mea. Ce frumoasă familie de spirite nobile şi vise, care riscă aventura pentru cunoaştere şi facere de cărţi în numele cunoaşterii adevărului! Toţi sînt julvernieni moderni şi nechibzuiţi faţă de normalitatea comodă, că aleargă după ziua de mîine.  Eu îl cert numai pe cel mai mare, domnul Manea, care în loc să stea acasă, să se vindece de criză, a pornit, ca acela cu balonul, să înconjoare Pămîntul în 120 de zile. Iar la sfîrşitul drumului să mai cheltuiască alţi bani tipărind o carte; după asta, dacă n-o vinde scump – falimentul îl aşteaptă!
Fireşte, cazul profesorului Pompiliu Manea este special vizavi de numele invocate întru idee şi travaliu livresc. Se particularizează demersul lui prin posibilitate, scop şi certitudine. Volens-nolens, acasă trebuie să fie detaşat raţional de familia celor cinci şi să răspundă unei provocări tipografice care s-a născut doar în condiţii asemănătoare cu a sa, însă de o informare şi acribie cum puţine se citesc în domeniu, pornită din statutul turistului, să zicem, în care măcar parţial se integrează. Însă, cel de azi, după ce a dat autografe, o să se întoarcă iar la familia peregrinilor transilvani.
Este vorba despre cartea  Instantanee din lumea largă din 1986 a fostului acad. Tudor Drăganu, românul care a călătorit pe toate continentele şi nu o singură dată. Ca unic specialist de vîrf al profesiei, a reprezentat ţara în Comitetul Interparlamentar Mondial, peste 10 ani. Din multe cîte a văzut şi cunoscut, a abordat cîteva teme pe care le-a scris magistral.
Din destule materiale pe care le-am citit în presa locală, sub formă de reportaje pe unde a fost Pompiliu Manea, a reuşit să mă antreneze ca să le citesc pe ultimele cu sufletul la gură. Sper ca întregul lor să fie construcţia care să confirme, să mulţumească pe cititor, să-l uimească pe specialist şi să-l mobilizeze pe aspirantul la asemenea isprăvi. Ştiu că toate acestea vor răsplăti pe autorul generos care este dăruit paginilor scrise cu febrilitate şi har gazetăresc. La capătul voiajului, inclusiv ideatic, vă adresez: Felicitări multe pentru Peregrin pe cinci continente şi pentru viaţă – urări de bună sănătate ca să faceţi şi alte călătorii, fie una şi în Cosmos!
Teodor TANCO