România – ţara europeană cu cei mai puţini angajaţi în cultură

Doar 1,6% dintre angajaţii români lucrau în sectorul culturii sau aveau o profesie legată de acest domeniu în 2016, comparativ cu o medie de 3,7% la nivelul Uniunii Europene (UE), arată datele publicate de Eurostat. În perioada 2011 – 2016, numărul persoanelor din Uniune care lucrau în domeniul culturii a crescut semnificativ, fiind cu 549.000 mai multe joburi (7%) în 2016 decât în 2011. Aproximativ 8,4 milioane de cetăţeni ai UE lucrau în sectorul culturii sau aveau o profesie legată de acest domeniu în 2016, reprezentând 3,7% din numărul total al persoanelor angajate. Cel mai scăzut procent de angajaţi în sectorul culturii se înregistra în România (1,6%), Slovacia (2,5%) şi Bulgaria (2,8%), iar cel mai ridicat în Estonia (5,3%), Luxemburg (5,1%) şi Suedia (5%). Aproape două milioane din cetăţenii UE care lucrau în cultură erau artişti şi scriitori, din care circa jumătate (48%) erau liber profesionişti. Aproape 60% dintre cei care lucrează în sectorul culturii au studii superioare, comparativ cu 34% din numărul total de angajaţi.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.