România, fără jucătoare de la „U” Cluj la Campionatul European de handbal feminin

Federaţia Română de Handbal a anunţat componenţa echipei naţionale feminine pentru Campionatul European programat în perioada 3-20 decembrie în Danemarca, însă în lot nu se află nici măcar o jucătoare legitimată la Universitatea Cluj, ceea ce nu s-a întâmplat la precedentele turnee finale. De asemenea, o absență notabilă este cea a Crinei Pintea, care s-a izolat după ce a fost confirmată cu noul coronavirus. ”România poate surprinde cu unitatea de grup, cu inteligenţa şi cu disciplina tactică. Întâlnim trei adversari (Germania, Polonia, Norvegia) care au în componenţă un număr mare de sportive angrenate în competiţiile majore europene. Toate cele trei echipe au obţinut rezultate destul de bune atât la nivel de cluburi, cât şi la nivelul echipei naţionalei. Meciul de debut împotriva Germaniei e foarte important pentru noi. Este un meci în care un eventual rezultat pozitiv ne poate construi un capital de încredere, important în abordarea ultimelor partide din grupa cu Polonia şi Norvegia”, a declarat selecţionerul Bogdan Burcea. ”Ne-am decis să luam lucrurile pas cu pas, să ne concentrăm maximum pe prima partidă. Asemănările dintre Germania şi Polonia, exceptând mici diferenţe între cele doua echipe, ne ajută pentru acest debut. Ultimul meci, în compania Norvegiei, care nu mai are nevoie de prezentare, e una dintre cele mai performante echipe în ultimii 20-25 de ani, cred că este o provocare pentru fiecare adversar”, a mai spus Burcea.
”Crina reprezintă o absenţă importanta în angrenajul echipei naţionale în ambele faze de joc, atac şi apărare, însă mesajul meu pentru fete a fost foarte simplu. În momentul în care am avut certitudinea că ea nu se poate alătura echipei, cele care sunt obligate să suplinească acest post, trebuie să fie Crina la pătrat din toate punctele de vedere”, a spus Bogdan Burcea. România va juca primul meci pe 3 decembrie, contra Germaniei, la Kolding, pe 5 decembrie va avea loc meciul cu Polonia, iar pe 7 decembrie cel cu Norvegia.

 

 

Recomandat pentru dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sari la conținut