România asistă cu interes la procesul dintre Ungaria şi Slovacia

 Cu trei ani în urmă, în 2009, Slovacia a interzis preşedintelui Ungariei, Solyom Lászlo, să intre pe teritoriul ei, invocînd momentul neoportun. Autorităţile româneşti au acţionat în mod asemănător, în luna martie a aceluiaşi an, refuzînd preşedintelui Ungariei să intre în România pe calea aerului, dar în cele din urmă, conflictul s-a aplanat printr-un compromis reciproc. Preşedintele Ungariei sosea la Tîrgu Mureş cu o zi mai devreme pe cale rutieră. Slovacii însă au interzis complet intrarea preşedintelui Ungariei, invocînd ca temei juridic o Directivă europeană din 2004.

În primă instanţă, Ungaria a cerut Comisiei Europene să constate că Slovacia a încălcat obligaţiile care îi revin privind libera circulaţie, dar reprezentanţii Comisiei au dat drepate Slovaciei. Ungaria a intentat atunci proces ţării vecine la Curtea de Justiţie.

Instanţa europeană de la Luxemburg a publicat Concluziile avocatului general, Yves Bot, care sînt încă o dată defavorabile Ungariei. În argumentaţia sa, se arată că, deşi Slovacia a greşit invocînd pentru refuzul ei Directiva 2004/38 privitoare la libera circulaţie, totuşi în esenţă ar fi avut dreptate să-l împiedice pe preşedintele Ungariei să intre în ţară, cîtă vreme nu a avut consimţămîntul ţării gazdă. Potrivit argumentaţiei sale, vizitele şefilor de stat din cadrul Uniunii nu pot fi puse în termenii liberei circulaţii, deoarece ar ţine în primul rînd de domeniul relaţiilor diplomatice.

Slovacia, dar în măsură cel puţin egală România, aşteaptă acum sentinţa Curţii, care va crea un precedent extrem de important. Comisia Europeană a dat dreptate integral Slovaciei şi, ulterior, în cursul procesului de la Curtea de Justiţie, a decis să intervină în procedură în susţinerea Republici Slovace. Este posibil, însă, aşa cum s-a întîmplat în 2 din cele 5 cazuri asemănătoare, să nu fie pronunţată nicio hotărîre.

Avocatul general a susţinut că vizita unui preşedinte dintr-un stat membru în alt stat membru al UE poate fi blocată de ţara gazdă în mod legitim. Dar această situaţie, argumentabilă juridic, vine în contradicţie vădită cu proiectul politic al UE, care ar trebui teoretic să conţină, în chiar premisele sale, imposibilitatea unor tensiuni diplomatice de acest tip. În momentul aderării noilor ţări la UE, Comisia s-a asigurat că toate condiţiile politice au fost îndeplinite şi că au fost soluţionate inclusiv vechile litigii istorice. În speţă, Comisia Europeană a apreciat că Ungaria, Slovacia şi România nu vor mai fi niciodată în situaţia unor conflicte diplomatice. În linii generale, avocatul general argumentează un fapt care, conform proiectului politic al UE, nu ar fi trebuit să aibă loc şi nu ar trebui în niciun caz să mai aibă loc pe viitor.

În al doilea rînd , dacă instanţa europeană va da totuşi cîştig de cauză Ungariei, în pofida pledoariei avocatului general, apare riscul unor conflicte reale, căci, în realitate, vechile litigii istorice din această parte a Europei nu au fost resorbite cu totul. Aşa cum ştim, politicienii unguri, inclusiv preşedintele Ungariei, nu s-au rezumat întotdeauna la simple vizite ceremoniale, pledînd adesea explicit pentru anumite soluţii politice în ţările vecine.