România a fost învinsă dramatic de Olanda, iar sâmbătă joacă cu Puerto Rico

Din nou, clujeanca Cristina Laslo a fost principala marcatoare a României, cu 6 goluri.

România a susținut joi primul meci din Maind Round (a 2-a grupă principală), întâlnind, în localitatea Castellon de la Plana, Olanda, pe care echipa noastră nu a învins-o într-un meci oficial. Ultimele patru întâlniri au fost câștigate de echipa batavă: 29-24, 24-20, 32-23 și 35-24. Această din urmă confruntare a avut la turneul final al Campionatului European din decembrie anul trecut. După cum se știe, România a fost a doua în prima fază a grupelor, după super-puterea Norvegia, dar înaintea Kazahstanului și Iranului, care nu ne-au pus probleme. Olanda a surclasat Puerto Rico și Uzbekistan, remizând în ultimul joc cu Suedia, scor 31-31. Olanda s-a impus și de data aceasta, cu 31-30 (17-14). România a pierdut la limită după ce a făcut cel mai bun joc al său la acest turneu final. Tricolorele au jucat excelent în primele 25 de minute au condus de mai multe ori, chiar şi la două goluri (7-5), iar ultima data a avut avantaj al 12-11. Finalul primei reprize a fost mai slab, iar după câteva erori Olanda s-a desprins la 17-14, după ce în min. 27 era 13-13. Ecartul de pe tabelă a crescut în repriza secundă la şase goluri, 22-16 (min, 40), dar jucătoarele antrenate de Adrian Vasile nu au renunţat la luptă şi s-au apropiat la trei goluri, 22-19 (42), apoi la două, 27-25 (51), reuşind egalarea în min. 56, 29-29, prin Laslo. Finalul a fost dramatic, cu ratări de o parte şi alta, iar la 30-30 Harabagiu a ratat cu Tess Wester, Malestein a marcat pentru 31-30, Moisă ratând din extremă şansa egalării în ultimul minut. Crina Pintea, autoare a 6 goluri, a fost desemnată MVP-ul meciului. Pentru echipa României au mai marcat Cristina Laslo 6 goluri, Lorena-Gabriela Ostase 5, Dana-Andreea Rotaru 4, Bianca Elena Harabagiu 3, Laura Moisă 2, Alina Ilie 2, Elena-Nicoleta Dincă 1, Bianca-Maria Bazaliu 1. Yuliya Dumanska a parat 10 mingi, terminând cu un procentaj de 30%. Din Grupa a 2-a principală mai fac parte Norvegia, Suedia, Kazahstan și Puerto Rico. ”Tricolorele” vor mai juca cu Puerto Rico și Suedia. România a început Main Round-ul cu 2 puncte, acumulate ca urmare a victorie cu Kazahstan. Norvegia e favorită la primul loc, iar Olanda și Suedia se bat pentru locul al doilea. România are ca obiectiv o clasare în primele 10 echipe. Următorul joc al „tricolorelor” va avea loc sâmbătă, 11 decembrie, de la ora 16:30, cu Puerto Rico.

 

Cristian FOCȘANU

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut