Roma după Silvio

Wall Street Journal

După 17 ani petrecuţi de Silvio Berlusconi în centrul politicii italiene, cariera sa politică a luat într-un final sfîrşit. După ce a pierdut majoritatea parlamentară într-un vot-cheie privind politica economică a Italiei şi sub presiunea generalizată de a pleca, chiar şi marele supravieţuitor al Italiei a recunoscut că a venit timpul să demisioneze.

Politicile economice ale premierului au fost atacate de către Fondul Monetar Internaţional, de patronatul Confindustria, şi de către CGIL, cel mai mare sindicat din Italia. Măsurile sale propuse de austeritate au fost criticate pentru faptul că încurajează şomajul, împiedică creşterea economică şi deteriorează situaţia clasei de mijloc. Deoarece costul împrumuturilor contractate de guvern a crescut la un nou record în dimineaţa zilei de 8 noiembrie, chiar şi membrii coaliţiei lui Berlusconi şi-au pierdut încrederea în el.

Cu toate acestea, politica economică a lui Berlusconi continuă să domine opiniile parlamentarilor italieni. Deşi o mare parte din Partidul Democrat (PD, centru-stînga) l-a condamnat pe Il Cavaliere, partidul nu a fost în măsură să prezinte alternative realiste de politică economică. Cu o mînă, PD şi aliaţii săi au permis ca votul privind bugetul să decurgă nestingherit, permiţînd rebelilor din Poporul Libertăţii (PdL, centru-dreapta) să-l dea afară pe prim-ministru, însă cu cealaltă, Opoziţia şi-a dat acordul cu privire la programul de austeritate al lui Berlusconi.

Departe de a fi un panaceu pentru problemele din Italia, decizia lui Berlusconi de a demisiona va duce la continuitatea politicii sale economice într-un mediu politic din ce în ce mai haotic, unde stînga şi dreapta se vor lupta pentru a umple vidul lăsat de plecarea primului-ministru. Departe de a fi un politician predispus la gafe, Berlusconi a fost pînă de curînd pivotul unităţii de centru-dreapta. Chiar dacă se bucură de sprijinul Ligii Nordului, cel mai probabil succesor al lui Berlusconi, Angelino Alfano, are puţine şanse de a păstra unitatea PdL.

Politica italiană de centru-stînga se va afla de asemenea în derivă. În absenţa unor poziţii clare privind politicile, PD şi-a construit identitatea politică în jurul urii împărtăşite pentru persoana lui Berlusconi. În lipsa sa, va exista cu siguranţă o şi mai mare fragmentare şi dezorientare politică. Fără a prezenta o alternativă mai bună în ceea ce priveşte politica economică, ambele partide nu vor avea altă opţiune decît să continue măsurile de austeritate ale lui Berlusconi.