Rock şi teatru de Ziua Mondială de Prevenţie a Suicidului

Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului (ARPS) organizează joi, 10 septembrie, ora 18:00, pe Scena Verde de pe lacul Iulius Mall, un spectacol la care vor participa trupe ale Academiei de Rock Cluj: Alt 5, Ares şi The Minions.

De asemeni, cei prezenţi vor fi atraşi ȋntr-un dialog interactiv cu actorii Ioana de Hillerin, Doru Cătănescu, Preventia-SuiciduluiBogdan Dumitrescu şi Lucian Pavel, ȋn cadrul unui spectacol de teatru de improvizaţie.

Evenimentul se desfăşoară ȋn cadrul proiectului „La un apel distanţă, de speranţă!”, finanţat de Primăria şi Consiliul Local Cluj-Napoca, sub egida şi pentru susţinerea candidaturii oraşului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală 2021. Partenerii evenimentului sînt Rock Academy Cluj, Complex Hotelier Univers T, Scena Verde, Iulius Mall şi regizorul Alexandru Maftei. Sponsor: Terapia SunPharm.

10 septembrie este ziua ȋn care Asociaţia Internaţională de Prevenţie a Suicidului (IASP) şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (WHO), ȋmpreună cu organizaţii neguvernamenale din ȋntreaga lume, organizează activităţi prin care să atragă atenţia asupra unui fenomen care poate fi prevenit: sinuciderea.

„Pentru că iubim viaţa, anul acesta am ales ca ȋn 10 septembrie să ieşim ȋn comunitate şi să celebrăm ȋmpreună acest dar nepreţuit. Vă aşteptăm alături de noi, la Scena Verde de pe lacul Iulius Mall” – este invitaţia lansată de Alianţa Română de Prevenţie a Suicidului.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.