Roadele Sfintei Liturghii

Familia este marele dar al lui Dumnezeu. „Biserică familială” este mireasa lui Cristos, iar Biserica Universală se revelează ca mireasă a lui Hristos în „biserica familială și în iubirea trăită în ea prin dragostea paternă, prin cea maternă și fraternă dar și prin cea a unei comunități de persoane și generații”.

În Sfânta Jertfă Liturgică, Domnul nostru Isus Cristos coboară pe altar, nu doar pentru a-i aduce Tatălui său un omagiu perfect, ci și pentru a deveni, sub forma pâinii și a vinului, hrana sufletelor noastre. Isus este vița și noi mlădițele, El dăruiește harul sfințitor, iar noi cei care primim seva dătătoare de viață o primim pentru a rodi în marea familie a lui Dumnezeu.

Dacă viața trupească se întreține și se dezvoltă prin hrană, viața spirituală se întreține prin hrana sufletului „pâinea vieții”. Isus ne spune și azi: ,,Eu sunt pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci, iar pâinea pe care Eu o voi da pentru viața lumii este Trupul meu” (In 6, 51).

El, Isus Cristos, este cel care oferă jertfa spirituală a credincioșilor, încorporată în propria Sa jertfă. Relația dintre aceste două aspecte nu poate fi caracterizată ca o juxtapunere sau o succesiune, ci ca o prezență a unuia în celălalt. Taina Euharistiei conține un aspect vizibil, extern și un altul invizibil, spiritual – acea comuniune fraternă care are ca și „centru de forță” iubirea lui Isus.

Așa cum o familie se adună la Masă, la Cină, locul unde fiecare își împărtășește trăirile zilei, vorbind despre provocările și experiențele acelei zile, așa și Cina Domnului – Sfânta Liturghie este o cină în marea familie a lui Dumnezeu, locul unde fiecare își are locul și este așteptat la o transformare esențială. În această comuniune credincioșii nu sunt simpli spectatori ai unui act de cult săvârșit de preotul celebrant; ci toți pot și trebuie să participe la oferirea și primirea jertfei euharistice, pentru că, în virtutea botezului, au fost încorporați în Cristos și fac parte din „neamul ales, preoția regală, națiunea sfântă, poporul pe care Dumnezeu si l-a câștigat” (1 Pt 2,9).

Catehismul Bisericii Catolice spune: „Euharistia este și jertfa Bisericii. Biserica, fiind Trupul lui Cristos, participă la ofranda Capului său. Împreună cu El, și ea însăși e oferită în întregime. În Euharistie, jertfa lui Cristos devine și jertfa mădularelor Trupului Său. Viața credincioșilor, lauda, suferința, rugăciunea, munca lor, se unesc cu acelea ale lui Cristos și cu jertfa lui totală și dobândesc astfel o valoare nouă. Jertfa lui Cristos actualizată pe altar oferă tuturor generațiilor de creștini posibilitatea de a se uni cu El” (nr. 1368).

Biserica este vie prin Cristos, Pâinea cea vie, prin care și noi avem garanția învierii și a vieții veșnice după cuvântul său: „Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu are viața veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (In 6,54). Însă, până să intrăm în viața veșnică, avem nevoie să ne împărtășim din Trupul și Sângele Domnului, pentru a fi părtași la multele haruri și daruri divine. Astfel, sfânta Împărtășanie este hrană pentru sufletele noastre; ne dă viața veșnică datorită meritelor lui Isus Cristos; mărește harul lui Dumnezeu în sufletele noastre; iartă păcatele lesne iertătoare; ne dă tărie pentru a trăi ca adevărați fii ai lui Dumnezeu; ne unește strâns cu ceilalți membri ai Bisericii.

Iată că se văd deja roadele Sfintei Liturghii, acele efecte pe care puterea mântuitoare a Crucii, prezentă în jertfa euharistică, le generează în oameni atunci când aceștia o acceptă în mod liber, cu credință, speranță și iubire față de Răscumpărător. Aceste roade implică în esență o creștere în harul sfințitor.

Aceste roade nu se determină în mod identic la toți cei care participă la Jertfa euharistică; ele vor fi mai mari sau mai mici în funcție de participarea fiecăruia în celebrarea liturgică și în măsura credinței și a devotamentului său. Prin urmare, la roadele Sfintei Liturghii contribuie în moduri diferite: întreaga Biserică; preotul care celebrează și cei care, uniți cu el, participă la celebrarea euharistică; cei care, fără a participa la Liturghie, sunt uniți spiritual cu preotul care celebrează; și cei pentru care se oferă Liturghia, care pot fi vii sau decedați.

Cristos spune: „Cel ce mănâncă trupul meu și bea sângele meu rămâne în mine și eu în el” (In 6,56). Așa cum avem nevoie de hrana zilnică pentru viața trupească, la fel și pentru viața spirituală avem nevoie de hrana spirituală, de Trupul lui Cristos, cel care sporește și reînnoiește în noi viața de har primită la Botez.

Euharistia potolește foamea și setea după Dumnezeu, dar ea este izvor de forță morală, un antidot împotriva slăbiciunii și nestatorniciei noastre, un izvor nesecat de viață divină, o hrană spiritual puternică pentru că ne asimilează într-un mod atât de minunat încât să putem spune cu apostolul Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine”.

Pr. dr. Florin BOZÂNTAN