Rezistența prin cuvânt: Lansarea volumului „Înainte de zori” de Oksana Stomina la Gaudeamus Cluj-Napoca

Evenimentul de lansare a volumului „Înainte de zori. Un altfel de jurnal al rezistenței ucrainene. Poezie și proză scurtă”, semnat de scriitoarea și activista Oksana Stomina, apărut la Editura Școala Ardeleană, a avut loc pe 22 aprilie 2026, în cadrul Târgului de Carte Gaudeamus Cluj-Napoca. Publicat sub egida PEN România (Colecția Vertical), volumul constituie o premieră editorială în spațiul cultural românesc, oferind o perspectivă literară profundă asupra tragediei din Mariupol și a rezistenței umane în fața agresiunii.

Discursurile invitaților au explorat valențele etice, estetice și ontologice ale scrisului în situații limită, analizând modul în care literatura poate conserva demnitatea umană în contextul dezumanizării provocate de război.

Coordonatoarea colecției, Ruxandra Cesereanu, a debutat prin contextualizarea întâlnirii cu Oksana Stomina sub semnul unei empatii imediate, ce a transcendat barierele lingvistice. Dincolo de dimensiunea dramatică biografică a autoarei, al cărei soț se află în captivitate din martie 2022, în Rusia, iar orașul natal, Mariupol, a fost redus la ruine, Ruxandra Cesereanu a identificat un concept estetic central în opera Oksanei Stomina: pudoarea tragică.

„Ceea ce interesează în scrisul Oksanei nu este șocul traumatic direct, ci o sfioșenie a suferinței. Este o formă de tandrețe care mediază durerea pentru a nu copleși cititorul, transformând experiența invazivă a războiului într-o formă de rezistență estetică.”

Traducătoarea volumului a subliniat că „jurnalul” Oksanei Stomina se înscrie într-o tradiție lungă a literaturii de rezistență ucrainene, marcată de secole de represalii. Herbil a punctat faptul că pentru scriitorii ucraineni, războiul actual nu a început în 2022, ci în 2014, odată cu anexarea Crimeei. În viziunea sa, traducerea acestor texte reprezintă un act de solidaritate etnică și umană, redând vocea unei culturi care refuză anihilarea prin limbaj.

Analiza Laurei T. Ilea a stabilit o conexiune între poetica Oksanei Stomina și filosofia lui Simone Weil, în special ideea că „atenția extremă este echivalentă cu rugăciunea”. Ilea a observat în text un amestec paradoxal de imaginar păgân și creștin:

• O lume în care divinitatea pare absentă din cauza ororii;
• O viziune divergentă în care iubirea rămâne singura forță capabilă de salvare globală. Analiza sa, intitulată „Intermitențe. Mariupol, mon amour”, evidențiază modul în care fiecare vers devine o „clipă în plus” smulsă finitudinii.

„Totuși sîntem încă vii. Fie în ciuda, fie datorită./ Văd cum îți întinzi spre mine ramurile/ Și eu, la rîndul meu, încolțesc în tine./ Și sîntem fericiți, pentru o vreme,/ Iar dacă această clipă de încredere va fi frîntă de avioane,/ Cel puțin vom putea rămîne pentru totdeauna așa“ (Iubește-mă acum, p. 44).

Poetul Ion Mureșan a abordat dimensiunea etică a actului creativ sub bombardament. Invocând „jena de a te bucura de frumos” (concept regăsit și la Dumitru Crudu), Mureșan a definit scrisul Oksanei Stomina drept un eroism al mărturiei. Este, în opinia sa, o victorie a spiritului asupra insuportabilului, unde simplul act de a fi poet devine o formă radicală de supraviețuire.

Petre Nicolescu a propus o lectură fenomenologică, argumentând că gestul Oksanei Stomina de a numi obiectele și oamenii în timpul asediului reprezintă o restabilire a ordinii ontologice. Într-un spațiu în care războiul abolește identitatea, scriitoarea refuză moartea prin „denominație”. Nicolescu a exemplificat această forță prin proza despre personajul Boris, care „reinventează tragedia antică într-un subsol”, demonstrând că literatura rămâne instrumentul prin care omul își recâștigă autoritatea asupra propriului destin, chiar și în condiții de asediu.

Născută în 1972, în Mariupol (Ucraina), iar în prezent forțată să trăiască departe de casă, la Kiev, Oksana Stomina este poetă și prozatoare, activistă pentru drepturile omului, organizatoare de activități și campanii cu scop social, literar, juridic și caritabil, fondatoare a Organizației Nonguvernamentale «Паперові сходи» / „Paperovi Skhody” („Scări de hârtie”), laureată a Premiilor literare «Юрій Каплан» / „Yuri Kaplan” și «Слов›янські традиції» / „Tradiții slave”, una dintre câștigătoarele Concursului «Ми після 24 лютого 2022 року» / „Noi după 24 februarie 2022” (Polonia).

Este autoare și editoare a volumelor despre război: «По живому. Навколовоєнні щоденники» / „Pe viu. Jurnale din preajma războiului” (în ucraineană), „Der Krieg Kommt Ohne Einladung” («Війна приходить без запрошення» / „Războiul vine fără invitație”, în germană), „Per širdį” («Через серце» / „Prin inimă”, în lituaniană), „Near the war. Ukrainian diaries” («Біля війни. Українські щоденники» / „Aproape de război. Jurnale ucrainene”, în engleză).

De asemenea, este autoarea cărților-ghid pentru copii și adulți: «Прогулянка з Маріком» / Plimbare cu Marik, «Дивовижна подорож із Маріком і Марічкою» / „Călătoria uimitoare cu Marik și Marichka”, a volumelor de basme și poezii: «Таємниці старих стін» / „Tainele zidurilor vechi,” «Лист дорослому» / „Scrisoare către un adult”, «Про живе» / „Despre ceea ce este viu”, precum și a volumului bilingv (în ucraineană și italiană) «Невідправлені листи» / „Scrisori neexpediate” / „Lettere non spedite” și a culegerii de poezii despre război «Лірика маріупольських бомбосховищ» / „Lirica adăposturilor antiaeriene din Mariupol”.

Volumul lansat la Cluj reprezintă un document literar esențial pentru înțelegerea mecanismelor de supraviețuire prin cultură în Europa contemporană.

Mara A. MUNTEAN