Rezistenţa la reformă

„Fiat justitia, pereat mundus!”, este deviza împăratului Ferdinand I de Habsburg (1503-1564), care s-a inspirat din dictonul lui Seneca, spus asfel: „Fiat justitia, ruat coelum!”, ceea ce tradus înseamnă „Să se facă dreptate, de-ar fi să se prăbuşească cerul!” Seneca a rostit acest dicton după ce a aflat de jusţia preotului Piso, care a condamnat la moarte un cetăţean pentru crimă. Când un centurion trebuia să execute pedeapsa, a apărut persoana despre care se credea că a fost asasinată. Centurionul nu a mai executat pedeapsa, anunţându-l pe Piso că nu a fost vorba de nicio crimă, deoarece presupusa victimă trăieşte şi e nevătămată. Cu toate acestea, Piso a decis ca sentinţa de condamnare la moarte să se aplice atât cetăţeanului acuzat de crimă, cât şi centurionului, dar şi presupusei victime. Cetăţeanul trebuia executat pentru că exista deja o sentinţă definitivă şi irevocabilă, centurionul, pentru că n-a executat sentinţa, iar pe presupusa victima pentru că din cauza ei au murit doi oameni nevinovaţi. Aşa a apărut expresia „Dreptate a la Piso”. Cam în această logică au gândit săptămâna trecută şi membrii Consiliului Superior al Magistraturii, dând aviz negativ propunerilor venite din partea ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, privind modificarea legilor justiţiei.
Să vedem de ce modul în care a acţionat majoritatea din CSM se aseamănă cu modul în care a făcut justiţie Piso. Corpul magistraţilor a semnalat de mai multe ori că se impune modificarea legilor justiţiei. Era mai mult decât clară această necesitate deoarece actualele legi datau de prin 2004, adoptarea lor în acel an fiind făcută pe principiul „repede înainte” pentru ca România să poată închide cu succes capitolul Justiţie şi Afaceri Interne şi, totodată, să încheie negocierile de aderare la UE. Un an mai târziu, prin 2005, când în fruntea Ministerului Justiţiei se afla Monica Macovei, s-a intervenit asupra acestor legi. Nicidecum ca urmare a unor dezbateri ci prin procedura angajării răspunderii Guvernului. Felul cum au evoluat ulterior lucrurile a arătat că prin schimbările făcute de Macovei nu s-ar urmări eficientizarea activităţii justiţiei, ci satisfacerea unor interese conjuncturale. Mai exact, schimbarea modalităţii de numire a procurorilor-şefi de la DNA şi Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, transferându-se responsabilitatea propunerii procurorilor de la CSM la ministrul Justiţiei. Ceva schimbări au mai fost aduse acestor legi şi prin 2012, pe vremea lui Cătălin Predoiu, însă destul de superficiale. Din cauza numeroaselor deficienţe ale acestor legi, care au făcut ca multe lucruri să nu funcţioneze cum ar fi trebuit într-un stat de drept, numeroase voci din corpul magistraţilor, cât şi asociaţii profesionale au semnalat necesitatea îmbunătăţirii sistemului de justiţie. Asta a făcut ca în această vară, ministrul Tudorel Toader să vină cu un set de propuneri în acest sens. O mare parte din propuneri au fost agreate de magistraţi. Au fost, însă, şi o serie de prevederi contestate. Totodată, multe din dispoziţiile cuprinse în pachetul de legi erau şi prevederi care trebuiau aplicate de urgenţă ca urmare a unor decizii ale Curţii Constituţionale. Cum normele în vigoare prevăd că e nevoie de aviz de la CSM atunci când se schimbă legile justiţiei, ministrul a trimis propunerile la acest for pentru a se pronunţa. Numai că, aidoma gândirii preotului Piso, majoritatea membrilor CSM, în special procurorii, au decis să ”execute” toate propunerile din pachetul lui Toader. Şi pe cele bune, şi pe cele contestate, şi pe cele impuse prin decizii ale Curţii Constituţionale. Din păcate, poziţionarea majorităţii membrilor din CSM în acest caz nu a făcut decât să arate că unii dintre onorabilii magistraţi nu doresc nicidecum ca lucrurile la nivelul puterii judecătoreşti să se îmbunătăţească şi că interesul lor este mai degrabă de a nu fi deranjaţi cu responsabilităţi şi alte standarde de lucru. Ce ne-au mai arătat membrii CSM prin votul lor e că, deşi doamna Justiţie e legată la ochi şi nu vede, are urechile libere şi poate auzi ce i se şopteşte.
Cosmin PURIŞ