Revolta studenților din 1956 trăită și povestită de un clujean

În România, în anul 1956, au avut loc mai multe revolte studenţeşti anticomuniste, inspirate după modelul din Ungaria. Tinerii cereau printre altele stoparea colectivizării, soldații sovietici să părăsească România și condiții mai bune de viață. Dorinţa de libertate a tinerilor a fost înăbuşită de Securitate, iar zeci de studenţi au înfundat temniţele comuniste.

Făclia de Cluj vă prezintă povestea clujeanului implicat în revolta anticomunistă din 1956. Lazăr Marian era în acel an student în anul 2 la Facultatea de Mecanică din Timișoara.

Clujeanul spune că, în 30 octombrie, studenții Facultății de Mecanică au organizat în amfiteatrul instituției un miting anticomunist iar ca pretext au folosit convocarea unei adunări generale a Uniunii Tineretului Muncitor (UTM).

Mitingul studențesc de la Timișoara din 30 octombrie 1956 a fost cea mai mare manifestație anticomunistă și antisovietică din România, până la greva minerilor din Valea Jiului și protestul muncitorilor brașoveni din anul 1987, dar datorită măsurilor stricte care au fost luate, se cunosc foarte puține lucruri despre acest eveniment, care a lăsat urme adânci în învățământul românesc.

„În după amiaza zilei de 30 oct. 1956 pe padimentul coridoarelor din clădirea Facultății de Electrotehnică era scris cu creta: <<Veniți cu toții la cantina de la de la Facultatea de Mecanică!>>. E greu de știut câți studenți au participat. Capacitatea sălii era de maximum 300-400 de locuri, însă, lume tot venea, iar alții plecau. Personal am estimat că în total ar fi fost 1.000-2.000 de persoane, alții au apreciat la 4.000-5.000 și unii, câteva sute. Mitingul a fost organizat de studenții de la Facultatea de Mecanică, sub forma unei adunări generale deschise a Uniunii Tineretului Muncitor (UTM), la care puteau participa și nemembri ai UTM-ului. Aceasta se întâmpla la câteva zile de la izbucnirea „contrarevoluției ” din Ungaria, când radioul din cantina studențească a Politehnicii funcționa neîntrerupt și la maximum, pe Kossuth rádió Budapest.
Adunarea a început conform programului, la ora 14, în amfiteatrului facultății din bulevardul Mihai Viteazu”, își amintește Lazăr Marian.

„Jos cu partidul comunist, afară cu rușii din țară”

El spune că la ședință au apărut reprezentanți ai Consiliului de Miniștri, dar și câteva cadre din conducerea Politehnicii, care au stat la tribuna adunării. În prezidiul Adunării au luat loc Petre Lupu, ministrul Muncii, profesorul Coriolan Drăgulescu, ministru adjunct al Învățământului, profesorul Alexandru Rogojan, rectorul Institutului Politehnic, Constantin Popovici, secretarul Comitetului de Partid pe institut și conf. univ. Alexandru Heller, secretarul Comitetului UTM pe institut.

„A fost citit un „protest” (memoriu), de către un student, Aurelian Baghiu (?), după care s-a dat cuvântul participanților. În scurt timp, sala a devenit neîncăpătoare și arhiplină, motiv pentru care mitingul s-a mutat în sala festivă (cantina studențească). Și această sală s-a umplut repede. Lume tot venea, dar și pleca. Aici am văzut și am auzit ceea ce nu văzusem și nici nu auzisem niciodată. Strigam și aplaudam sau huiduiam cât puteam de tare și de mult: jos cu partidul comunist, afară cu rușii din țară, opriți colectivizarea agriculturii, vrem burse, vrem alegeri libere, să fie oprită devastarea țării de către sovromurile rusești, protestul citit în adunare să fie publicat în <<Drapelul Roșu>>¹. Au încercat să vorbească profesorii veniți la adunare și ministrul adjunct, dar au venit nepregătiți și cu slogane: „Partidul și statul nostru depun eforturi mari pentru ridicarea bunăstării populației și a studenților ”… au fost huiduiți”, spune Lazăr Marian.

Potrivit acestuia, în cadrul adunării au luat cuvântul mai mulți studenți, care au cerut printre altele plecarea trupelor sovietice din țară, reducerea orelor de limba rusă (adică să nu se mai facă), reducerea cotelor impuse țăranilor, îmbunătățirea condițiilor de trai ale studenților.

Clujeanul povestește că după aproximativ două ore profesorii și ministrul au părăsit adunarea pe motiv că nu doresc „să fie alături de cei care încalcă ordinea publică”, însă au apărut doi „tovarăși”. Erau șeful Securității din oraș și șeful Armatei a 4-a.

„Au plecat și mulți manifestanți, iar în sală a început să se servească cina.
După ce s-a înserat, în sală au apărut doi tovarăși: Eu sunt șeful securității din Timișoara și dânsul, arătând cu degetul, este comandantul Armatei a 4-a, generalul Dragnea; sunteți înconjurați, orice încercare de ieșire, împușcare pe loc, fără somație; Organizatorii și cei care au „vorbit”, arătând cu degetul, aici!”, descrie Lazăr Marian momentul întâlnirii cu reprezentanții instituțiilor de forță, precizând că în tot acest timp clădirile Politehnicii și cantina au fost înconjurate de o formație de tancuri, comandate de generalul Marin Dragnea.

El spune că a ajuns în acea noapte au fost arestați toți participanții la miting, precum și toți studenții politehniști din cămine.

„Așa am ajuns în seara zilei de 30 oct. 1956 la securitatea din Timișoara, de pe str. Nikos Beloiannis, pentru că „am vorbit”. Au început interogatoriile, noapte de noapte. Când ajungeam în celulă, era ora 5-6 dimineața, când „suna” deșteptarea. Peste zi nu aveai voie să folosești priciul (patul), scaune nu erau și …seara te lua din nou la interogator. Clădirea securității era arhiplină cu arestați, cu greu mă puteam strecura printre ei, când eram dus la interogator.
În acea noapte, de 30 octombrie, au fost arestați toți participanții la miting și toți studenții politehniști din cămine. Organizatorii și cei care au vorbit la miting au fost duși la securitate, iar ceilalți, la Becicherec, în niște cazărmi. Toate căminele studențești au fost închise și s-a pus pază militară, masa le era servită la cameră. Timp de trei zile au fost suspendate toate cursurile și prin oraș erau „vânați” toți tinerii care semănau a fi studenți”, rememorează Lazăr Marian.

„Asasinilor”! „Nu ne omorâți colegii”!
Cu toate măsurile draconice luate, spune clujeanul, în dimineața zilei următoare, studenții de la Agronomie au organizat un marș, spre centrul orașului.

„Drumul lor nu a fost lung. În scurt timp, au fost înconjurați de armată, urcați în camioane și „duși”… Scenele de groază petrecute atunci: studenți loviți cu bestialitate cu patul puștii, urcați în camioane cu pistolul la ceafă… au fost văzute de studentele din căminul de lângă catedrală. Reacția lor a fost rapidă și vehementă. Căminul fiind păzit de armată, nu puteau ieși în stradă să-și ajute colegii, dar au început să strige: „asasinilor”! „nu ne omorâți colegii”! „duceți-ne și pe noi acolo, cu ei”! au aruncat în stradă cu tot felul de obiecte: borcane, scaune ș.a. Urmarea: au fost urcate în camioane, cu aceeași brutalitate, și „duse la colegii lor”, descrie clujeanul momentele de groază din 1956 din Timișoara.

El își amintește că în acea noapte a fost arestat și un cunoscut de al său din județul Sălaj-Gheorghe Pop, profesor de limba română, din Mirșid, pe atunci, asistent la Catedra de Marxism – Leninism de la Politehnică. „Gheorghe Pop a fost singurul cadru didactic implicat în organizarea mitingului. A plătit scump pentru curajul său, cinci sau șase ani de pușcărie”, precizează participantul la protestul anticomunist din 1956.

Ani grei de închisoare pentru mulți studenți

El spune că după câteva zile a fost eliberat din arest, însă foarte mulți dintre studenți au fost deferiți justiției și condamnați la ani grei de închisoare. Lazăr Marian își mai amintește că protestul a avut câteva efecte pozitive pentru studenți, fiind luate o serie de măsuri cu caracter social.
„În ce mă privește, după vreo opt-zece zile, m-au lăsat „liber”, dar la căminele studențești, noapte de noapte sosea duba; o auzeai când vine și răsuflai ușurat când pleca; bucuros că nu te-a luat pe tine, ci pe colegul tău. Mai târziu am aflat că am avut și un binefăcător, care „m-a scos de acolo”, că sunt nepotul lui. Altfel, poate, făceam și eu câțiva ani de pușcărie și câțiva de „Bărăgan”.
După „ieșire”, am constatat că era deja înființată o cantină pentru studenții care nu aveau bursă, cerută de mine la mitingul studențesc, de asemenea se lucra la îmbunătățirea sistemului de acordare a burselor, iar fiii de țărani puteau cere burse dacă gospodăria de acasă a suferit calamități…, la avizierul facultății apăreau mereu anunțuri cu studenții, care au fost exmatriculați, sau că nu mai pot urma cursurile facultății. În paralel funcționau tot felul de zvonuri. În ce mă privește, eram student în an terminal la Facultatea de Construcții și lucram la proiectul de diplomă, se vehicula că nu vom fi admiși pentru susținerea proiectului în fața Comisiei de examen etc.

La nivel guvernamental a fost înființat un comitet de criză, care coordona toate acțiunile legate de mitingul studențesc, șeful comitetului tovarășul Nicolae Ceaușescu. Aici s-a hotărât ca la admiterea în facultăți, începând cu anul universitar 1957-1958, în fiecare an de studiu să fie admiși un număr de studenți trimiși de întreprinderi și sfaturile populare (care nu dădeau examenul de admitere cu ceilalți candidați). Regula s-a menținut vreo 10 ani.
După încheierea anchetelor, studenții găsiți vinovați au fost deferiți justiției. Cele mai mari pedepse date au fost de opt ani pușcărie. După executarea pedepselor mai mici, studenții nu erau eliberați, erau duși în Bărăgan cu domiciliu obligatoriu. Pe timpul anchetelor și a procesului, studenții nu au fost maltratați, dar pe timpul executării pedepselor au fost supuși la tot felul de pedepse și maltratări”, mai spune participantul la revolta studențească din 1956.

Ioan Hollender, printre protestatari

Clujeanul povestește că în 30 iunie 1957 și-a susținut proiectul de diplomă, iar în ziua următoare s-a prezentat la rectorat pentru ridicarea diplomei de inginer. Numai că, spune Lazăr Marian, pentru a i se elibera actul de studii a fost nevoit să se înscrie într-o organizație nou înființată: Uniunea Asociațiilor Studențești din România (UASR). „Președinte al asociației era „tovarășul” Ion Iliescu. Trebuia să plătesc o taxă de înscriere, costul carnetului și cotizația pe trei luni, dar eu nu aveam bani. Mi s-a spus că să vin după diplomă când am bani. Era în total 10 lei. I-am dat banii și n-am mai putut să-mi cumpăr tichet de accelerat, așa am făcut drumul Timișoara-Zalău în două zile”, menționează clujeanul.

El își mai amintește că printre cei mai activi protestatari de atunci s-a numărat Ioan Hollender, directorul Operei din Viena. „A fost unul dintre studenții activi la miting, pe atunci, era student anul III la Politehnică. A fost arestat pentru că a „vorbit” la miting, adică a ținut o cuvântare, a fost exmatriculat din facultate, însă nu știu dacă a fost și condamnat”, mai spune clujeanul.

După înăbușirea manifestației s-au deplasat la Timișoara membri ai Comitetului Politic Executiv a Partidului Comunist Român, care împreună cu conducerea Comitetului Regional de Partid au examinat situația de la Institutul Politehnic în cadrul unor întâlniri cu cadrele didactice. „În una din întâlniri profesorul Alexandru Cișmașu, de la Catedra de Fizică le-a precizat <<Să țineți cont domnilor că student s-a scris întotdeauna cu S mare>>. La Facultatea de Electrotehnică a venit un colectiv de activiști din partea organelor superioare ale UTM-ului, care a purtat discuții cu fiecare student. Ulterior, unii studenți au fost eliminați din Facultate, terminând ulterior studiile”, spunea Lazăr Marian.

Pedeapsa pentru autorul Memoriului

El își mai amintește că autorul memoriului prezentat la manifestație, Aurel Baghiu, fiu de țăran, student al Facultății de Mecanică, originar din Zaul de Câmpie, județul Mureș, a fost condamnat la opt ani de pușcărie, din care a executat 6t la colonia Periprava, din Dalta Dunării. Reducerea pedepsei s-a făcut în baza condițiilor impuse României la admiterea în ONU, cu privire la condamnările politice. După eliberare, a urmat cursurile Institutului Politehnic din Cluj. Pe parcursul studiilor a lucrat ca muncitor la Întreprinderea de industrie locală „Chimica” și ulterior ca inginer, la Fabrica de produse cosmetice „Farmec”. A scris și publicat o carte „După gratii”, care conține două fotografii, una la arestare și alta la eliberare. În carte descrie suferințele ce le-a îndurat în anii de detenție.
„Rectorul Institutului Politehnic din Timișoara, prof. Alexandru Rogojan a fost înlocuit din funcție cu prof. univ. Marin Rădoi, de la Politehnica din București.
Așa s-a scris istoria acestei mari manifestații studențești, de protest față de politica Partidului Comunist, ca un preludiu al Revoluției din decembrie 1989, timișorenii au ieșit primii la luptă, sub sloganul: „Azi în Timișoara, mâine în toată țara”, încheie Lazăr Marian.