Revenirea lui Putin duce la înăsprirea retoricii ruse în politica externă

Agerpres

Consiliul NATO-Rusia nu este unul funcţional, iar viitorul preşedinte al Rusiei ar putea chiar să ignore următorul summit NATO-Rusia de la Chicago, a declarat reprezentantul permanent al Rusiei pe lîngă Alianţa Nord-Atlantică, Dmitri Rogozin. Rogozin este adeptul revenirii lui Vladimir Putin la preşedinţia Federaţiei Ruse, astfel că declaraţiile sale pot reprezenta un “balon de testare” a unei retorici mai belicoase în politica externă rusă, în ajunul revenirii lui Putin la Kremlin, sînt de părere experţi.

Dmitri Rogozin a criticat în mod vehement Alianţa Nord-Atlantică, discursul său amintind de atacurile verbale din timpul războiului ruso-georgian (2008). Formatul relaţiilor Moscovei cu blocul occidental, cum este Consiliul NATO-Rusia creat în 2002, nu mai satisface partea rusă din cauza inegalităţii dintre părţi. Potrivit lui Rogozin, NATO aspiră la soluţionarea de probleme globale, subminînd astfel organizaţii internaţionale existente, între care şi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU). De asemenea, Rogozin a sugerat că nu este exclus ca noul preşedinte al Rusiei să ignore summitul NATO-Rusia, programat pentru luna mai 2012.

Motivul pentru afişarea diferenţelor de poziţii l-a constituit acutizarea situaţiei din Kosovo: în nordul statului autoproclamat au avut loc ciocniri între etnici sîrbi şi forţele KFOR. Potrivit lui Rogozin, în conflictul din Kosovo, NATO “ia apărarea unei singure părţi, cea a kosovarilor, şi încearcă să blocheze, inclusiv prin metode de forţă, ultima punte de legătură între sîrbii din Kosovo şi cei din restul Serbiei”.

Potrivit experţilor, tonul dur folosit de Rogozin ar putea constitui un prim pas spre o retorică a Rusiei de pe poziţii de forţă în domeniul politicii externe, retorică al cărei promotor era considerat Putin, ce aspiră din nou la preşedinţia Rusiei.

“În cazul Libiei, Moscova, care avea în regiune anumite interese de afaceri, nu s-a folosit de dreptul de veto pentru a bloca rezoluţia înaintată de Occident în cadrul Consiliului de Securitate al ONU, fapt ce a permis declanşarea unor raiduri aeriene asupra bazelor lui Gaddafi”, aminteşte expertul rus Boris Dolgov. Putin, însă, a criticat acţiunile NATO, comparînd rezoluţia adoptată cu “un apel la cruciadă”. Drept replică, Medvedev a fost nevoit să-şi “dojenească” partenerul de tandem.

“În Occident, Rusia nu mai este considerată o mare putere: astăzi, pe ordinea de zi se află China”, constată expertul german Alexander Rahr. Acest lucru se întîmplă şi în zona aflată în gestionarea lui Rogozin. “Consiliul NATO-Rusia a fost înfiinţat pentru a apropia poziţiile, însă în final Occidentul a început să trateze Rusia ca pe un partener mai mic, iar atunci cînd Rusia respinge un asemenea rol, Occidentul pur şi simplu o izolează, refuzînd să coopereze cu ea”, afirmă expertul, în opinia căruia nu este deloc de mirare că Rusia se simte într-un fel frustrată.

Însă, declaraţia vehementă a lui Rogozin a fost determinată nu atît de pretenţiile acumulate ale Rusiei în relaţia cu Occidentul, cît mai ales de “situaţia politică internă edificată a Rusiei”, afirmă redactorul-şef al revistei “Rusia în politica globală”, Fiodor Lukianov. Potrivit analistului rus, odată cu revenirea lui Putin la Kremlin, se va schimba stilul (de conducere), care va deveni mai belicos, însă nu va duce la o schimbare a cursului (politic)”.

În opinia unanimă a analiştilor, ideea unei acutizări a relaţiilor cu Occidentul nu este avantajoasă Moscovei. “Retorica rusă ar putea fi una dură, însă cel mai rău ar fi dacă, în timpul campaniei prezidenţiale din SUA, Moscova şi Putin ar fi declaraţi din nou duşmani. Putin este uşor de provocat la declaraţii vehemente şi atunci “resetarea” se va sfîrşi”, atenţionează Rahr.

Nici măcar în cadrul Consiliului NATO-Rusia, potenţialul de cooperare cu Alianţa nu a fost epuizat, cel mai bun exemplu fiind din nou Afganistanul, este convins directorul Centrului pentru studii social-politice, expertul militar Vladimir Evseev. În opinia lui Evseev, Rusia este interesată de prezenţa trupelor NATO în regiune, ca o garanţie de relativă stabilitate.