Retrocedările – analiză corectă după un sfert de veac?!

ILIE CĂLIAN

Din nou, foştii aliaţi politici se ceartă. Cu mai bine de două decenii în urmă, îl întrebam pe un foarte activ activist politic al PNŢ (încă nu devenise PNŢCD) cum se face că partidul său a devenit bun prieten cu UDMR. Mi-a spus că, în conformitate cu un vechi proverb românesc, te faci prieten cu dracul pînă treci puntea. I-am răspuns că s-ar putea ca şi maghiarii de la noi să cunoască proverbul şi să considere că, pentru ei, dracul e PNŢ. Onorabilul profesor mi-a explicat că eu sînt cel care greşeşte. Istoria a dovedit că dreptate am avut eu: PNŢ n-a avut nimic de cîştigat de pe urma alianţei – împotriva naturii! – cu UDMR. Iată că vine acum un urmaş, un şef al noului PNŢCD, care afirmă că cel mai important “punct” din programul de guvernare al foştilor ţărănişti a fost o aberaţie: este vorba despre aşanumita “restitutio in integrum”, piatra de tremelie a programului de guvernare propus de “seniorul” Coposu.

La vremea respectivă am fost mai mult decît consternat de programul lui Coposu: ca ardelean cu oarecare cultură istorică, am fost, pur şi simplu, “devastat” , gîndindu-mă la consecinţe. Fireşte, am fost atacat pe diverse căi, punîndu-mi-se eticheta de comunist. Iată că, acum, noul preşedinte al PNŢCD vine să spună că, în realitate, ideea fundamentală a PNŢ(CD) a fost fundamental greşită. Adică ideea aceea, a revanşei istorice şi restauraţiei a fost catastrofală pentru evoluţia României.

Spune el că “restitutio in integrum” a fost o eroare. La vremea respectivă au fost mulţi (numele nici nu contează), dar şi for-maţiuni politice şi civice, care au atras atenţia asupra aberaţiei. Nu mă refer la fostul PDSR, ai cărui fruntaşi n-au fost la nivelul momentu-lui istoric, şi nici la cei de la defunctul PUNR şi de la “Vatra Româneacă”, ci şi la oameni “de bun simţ” care, în calitatea lor de specialiş-ti, arătau că o “restitutio in integrum” este aberantă. Din păcate, marea masă a populaţiei româneşti (fiind total incultă nu doar în materie de limba latină, dar şi în materie de drept) n-a priceput despre ce este vorba. Mai mult, o serie dintre aşa-zişii intelectuali – în realitate, nişte semidocţi sau “sferto”docţi – trăiau în cel mai penibil snobism şi erau uşor de prostit. Ca astăzi!

Faptul că şeful actualului PNŢCD îşi pune cenuşă-n cap în nu-mele fostului partid şi al foştilor “guru” de partid este, în esenţă, lăudabil, dar nu ne prea ajută. În esenţă, “noul” PNŢCD cere Guvernului Pon-ta să repare toate greşelile dinainte. Mai exact: după ce Ponta a declan-şat imensa opraţiune de reanalizare a modului cum s-au făcut anumite restituiri, vine dl. Pavelescu să ceară ordine – dar numai în ceea ce priveşte aşa-zisele proprietăţi ale bisericilor maghiare, plecînd de la faptul că Statusul Romano-Catolic maghiar nu era proprietar, ci doar administrator, adevăratul proprietar fiind statul român, care le-a preluat de la celălalt proprietar, statul ungar.

Ceea ce spune actualul şef al PNŢCD este adevărat. Numai că “cenuşă-n cap” ar trebui să-şi pună şi alţii. Vă mai amintiţi că, în 2005, Guvernul PD-PNL, în frunte cu premierul Tăriceanu, a modificat din nou legile retrocedărilor? Şi că nu au corectat aberaţiile dinainte, ci au introdus altele şi mai cumplite?! Că, în realitate, marele jaf a con-tinuat cu şi mai mare succes, pe baza legilor Alianţei DA?!

Acum, Guvernul Ponta şi-a asumat sarcina de a verifica felul cum s-au făcut… Ce? Anumite retrocedări sau toate retrocedările?! Nu sînt atît de naiv încît să cred că toată aiureala retrocedărilor s-a întîmplat doar din cauza simplei prostii sau simplei incompetenţe. Ştiu, cum presupun că ştiu mulţi cititori, că, deşi România avea exemplul al-tor state din Estul comunist, a procedat cu totul altfel: absolut păgu-bitor pentru viitorul României, aşa cum s-ar fi putut contura în acel moment. E adevărat, spre deosebire de toate celelalte ţări, diaspora română – români neaoşi, “de viţă”, dar şi de alte etnii şi cetăţenii – a acţionat împotriva românilor din ţară. Dar românii din ţară?! Ei cei gîndeau?! Ei pe ce lume trăiau?! Sau pe ce lume, în ce ţară, cu ce legi voiau să trăiască?!

Nu e prost cine cere. E prost cel care dă – fără minte…