Reţinuţi pentru înşelăciuni prin metoda accidentul

Un grup infracţional specializat în comiterea de înşelăciuni prin metoda ,,accidentul” a fost destructurat de polițiștii din Cluj, cu sprijinul Direcţiei Operaţiuni Speciale a Poliției Române.

La data de 16 noiembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Cluj-Napoca, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale, au efectuat șapte percheziţii domiciliare la persoane bănuite de comiterea mai multor înşelăciuni prin metoda accidentul. Percheziţiile au fost efectuate la locuințe din Cluj-Napoca, Dezmir, Jucu şi Giurgiu, precum și într-un penitenciar. În urma perchezițiilor au fost ridicate zeci de telefoane mobile, cartele telefonice, bijuterii din aur şi înscrisuri. De asemeni, poliţiştii au ridicat şi patru arme – letale şi neletale, din categoria celor supuse autorizării sau notificării, deţinute în afara condiţiilor legale.

„Din cercetări a rezultat că, în perioada octombrie – noiembrie a.c., patru  bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 şi 31 de ani, ar fi fost implicaţi în comiterea a şapte înşelăciuni prin metoda accidentul, cauzând un prejudiciu de peste 80.000 de lei” – informează IPJ Cluj.

La activități au participat poliţişti de investigaţii criminale, criminaliști şi de la acţiuni speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, precum şi reprezentanți ai Administrației Naționale a Penitenciarelor.

D.S.F.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.