Resuscitarea hungarismului

ILIE CĂLIAN

E  prea devreme – nu avem încă rezultatele exacte – pentru a comenta voturile clujenilor. Aşa că îmi voi reaminti şirul de evenimente care, de acum două săptămîni a deturnat atenţia multor alegători de la subiectul care-i interesa – alegerile locale. Este vorba despre acţiunea provocatoare a preşedintelui Parlamentului Ungariei, Köver László, începută în forţă prin încercarea de a umili grosolan România, prin acţiuni care glorifică un „erou” al şovinismului, antisemitismului, fascismului şi iredentismului hungarist.

Iar preşedintele Parlamentului Ungariei a continuat provocările săptămîna următoare, revenind în secuime cu prilejul zilei de 4 iunie, aşa-numita „Zi a solidarităţii naţionale” – comemorarea Trianonului, a Tratatului de pace din 1920, care, constatînd prăbuşirea Imperiului Austro-Ungar, stabilea şi graniţele Ungariei cu celelalte ţări. Toate argumentele aşa-zise europeniste pe care le-a invocat sînt false. Argumentul său, că au fost vizite private, nu are sens nici în cazul ceremoniei ridicole de „înmormîntare” a lui Nyro, nici apoi, în campania electorală în sprijinul candidaţilor PCM. În primul rînd, întrucît Köver nu s-a dus acolo ca să stea la un pahar de pălincă şi o îmbucătură de kürtos-kalács cu nişte prieteni, ci a ţinut discursuri în calitatea sa oficială. Calitate pe care a avut grijă să o sublinieze, afişîndu-şi cu ostentaţie insigna cu însemnele Ungariei. Iar în calitate de preşedinte al Parlamentului, chiar reprezenta Ungaria – întrucît parlamentul unei ţări este cel care adună toate voturile, iar preşedintele acestuia reprezintă, deci, toate voturile cetăţenilor unei ţări.

Unul dintre „argumentele” iredentistului Köver László, cu care combătea acuzaţia că demersurile sale reprezintă un amestec inadmisibil în treburile altui stat, a fost acela că şi politicienii români umblă după voturi ale cetăţenilor români din străinătate. Am citit/ascultat „reflecţii” tembele ale unor „confraţi” într-ale gazetăriei, care spuneau că poate că are ceva dreptate. N-are! Pentru simplul motiv că politicienii noştri nu fac campanie electorală pentru alegerile din Republica Moldova sau Spania sau… Ungaria, ci pentru cele din ţara lor – în timp ce Köver, reprezentînd Ungaria, a căutat să influenţeze alegerile din România.

De altfel, lucrurile sînt clare: Köver a căutat să umilească autorităţile române, revenind sfidător în ţară cu aceeaşi propagandă revizionistă, anti-Trianon, şi după ce primul ministru şi miniştrii de Interne şi Externe i-au atras atenţia, şi după ce preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului României l-au atenţionat asupra implicaţiilor provocărilor sale. El a continuat pînă vineri, cînd a fost prezent la Huedin, pentru a susţine un candidat al Partidului Civic Maghiar.

Obrăznicia sa de grof stăpîn în Transilvania – ca pe vremea Austro-Ungariei sau a scurtei funcţionări a Diktatului de la Viena – este evidentă. Însă, pentru prima oară, un prim-ministru român, Victor Ponta, a arătat clar că nu este vorba despre o simplă intervenţie conjuncturală (de fapt, două), ci despre o sistematică provocare a românilor de către propagandişti hungarişti – de data aceasta, însă, cu o limpede implicare oficială a Ungariei. Faptul îşi are explicaţiile sale – numeroase. Dar, în primul rînd – politica preşedintelui Băsescu, relaţia sa amicală cu Orbán Viktor, de  care îl leagă apetitul similar pentru sistemul dictatorial de a conduce ţara, şi cedarea pas cu pas în faţa acestuia şi a impertinenţelor revizioniste. Nu ştiu care va fi, în continuare, atitudinea Guvernului României, însă este evident că noul guvern şi noua majoritate parlamentară trebuie să-i impună Guvernului Orbán Viktor obligaţia de a se obţine de la provocări revizioniste, revanşarde, de resuscitare a ideologiei şi pretenţiilor horthysto-szalasiste.