Restructurarea sistemelor de putere

ILIE CĂLIAN

Din păcate, scandalul iminentei arestări a Elenei Udrea (în condiţiile „tăcerii asurzitoare” a lui Traian Băsescu de pînă ieri) a acaparat interesul cetăţenilor într-o singură direcţie, acoperind, cred eu, o problemă de esenţă: restructurarea sistemului de putere în statul „originalei noastre democraţii”, într-un context internaţional foarte complex din punct de vedere economic, financiar, politic şi militar. Altfel spus, „aventura” la DNA a „blondei de la Cotroceni” acoperă lucruri mai importante, la care nu avem răgaz să medităm. Ascendentul SRI în rîndul puterilor devenite „oculte” este o problemă reală: SRI a devenit, alături de DNA, un instrument care a condus aproape la transformarea României într-un stat poliţienesc – în care poliţia este, de fapt, ultima roată la căruţă, instrumentul care pune „la vedere” cătuşele, conform directivelor de la SRI şi DNA, care, la rîndul lor, urmau ordinele primite din „sistem”, adică, în primul rînd, de la Băsescu. Desigur, îmi menţin o mai veche întrebare: anume, în ce măsură, în acest context, „o anume parte” a procurorilor şi judecătorilor şi a „lucrătorilor” din SRI erau influenţaţi de factorul politic, ori şi-au asumat ei înşişi mijloace oculte pentru a influenţa politicul?

Elena Udrea afirmă că prim-adjunctul SRI, generalul Coldea, ar fi dorit să fie el însuşi conducătorul (din umbră), posesorul supremei puteri, pe care, ea, în marea ei generozitate faţă de interesele naţiunii române, se străduia să-l anihileze, oferind o „alternativă” la sistemul de informare a preşedintelui Băsescu de către SRI, prin Coldea – adică, înţelegem, ocolindu-l pe directorul „civil”, George Maior.

Ceva-ceva o fi adevărat – dar nu aşa. Este de presuspus că generalul Coldea (repet: cu umerii umpluţi de stele de către Băsescu însuşi), ca un adevărat profesionist, înţelegea foarte bine că, mai mult de zece ani, Băsescu nu poate fi preşedinte şi că, în aceste condiţii, atît serviciul însuşi (SRI), cît şi el personal, trebuie să-şi păstreze independenţa: el a depus jurămîntul militar faţă de ţară, iar încălcarea acestuia îl conduce direct la Tribunalul Militar.

De fapt, problema reală a SRI şi a celorlalte „servicii” nu este protejarea interesului lui Băsescu, al Elenei Udrea şi al celorlalţi şefi din plasa de păianjen întinsă asupra întregii ţări, ci îndeplinirea obligaţiilor sale faţă de propria naţiune şi propriul stat, dar şi a celor pe care şi le-a asumat în UE şi NATO. Dar, din momentul în care SRI şi alte servicii devin instrumente ale unor structuri care acţionează în funcţie de interese obscure, ele nu-şi mai realizează menirea. Să ne întrebăm de ce, atunci cînd, conform Constituţiei, de respectarea legilor se ocupă Ministerul Public (Procuratura Generală), aflată legal în subordinea Guvernului, Băsescu şi acoliţii săi au creat un alt sistem, în care „lucrătorii” acestuia au devenit subordonaţi, în fapt, preşedintelui Băsescu – şi direct, şi prin CSM, (şi acesta „restructurat” de asemenea manieră, încît să răspundă unei unice comenzi – ca pe vapoarele pe care le-a comandat Băsescu).

Pe de altă parte, repet, „serviciile” au de răspuns nu doar solicitărilor legislaţiei interne, dar şi exigenţelor externe, ale alianţelor din care România face parte. Bune sau rele – asta este o altă chestiune. Întrebarea este: cum s-ar putea, acum, ca instituţiile României să răspundă deopotrivă şi exigenţelor interne, şi celor externe?

Desigur, nu pot lua în serios felul în care Băsescu şi-a „apărat” mandatul ieri, la Congresul PMP – mai ales felul în care a apărat-o pe Elena Udrea, susţinînd că aceasta îşi va putea dovedi nevinovăţia, dacă va fi lăsată să o facă – adică, „protejata” Elena are împotriva ei şi SRI, şi DNA, şi Parlamentul, şi Guvernul, deci, întreaga voinţă politică şi forţă instituţională a României. Explicaţia lui Băsescu este mai mult decît puerilă – aş zice că este lipsită cu totul de inteligenţă, rămînînd doar o umbră din intoxicarea vicleană cu care ştia să opereze. Dar felul în care ocoleşte problemele esenţiale şi, mai ales, propria responsabilitate, arată că, în realitate, Băsescu este vinovat.

În această situaţie, este evident că nu doar „serviciile”, ci şi alte instituţii – în primul rînd instituţiile „de forţă” şi Justiţia – vor căuta, în mod absolut justificat, să se debaraseze şi de cei care l-au servit pe Băsescu şi clica lui, şi de anumite mecanisme ale sistemelor însele.