Respect pentru cîine

 Oare de ce se spune despre cîte un om ticălos că-i „cîine de om”? E profund nepotrivit şi total neadevărat.

Cîinele este un animal ale cărui sentimente alese, delicate, l-au făcut să devină demn de a intra în societate odată cu omul – spunea cîndva Buffon. Şi greşea. Fiindcă orice cîine, cît de mic, e mult mai demn decît o mare parte din societatea omului, care a luat-o rău razna.

Vezi la cîine numai zel, ardoare, devotament, fidelitate, sinceritate – de te tulburi frumos. Unde mai vezi asta, astăzi, la om, la care totul este interes egoist privat, de castă sau politic, şmecherie, ură, invidie şi multe altele – de te tulburi urît.

Orice cîine este mai înţelept decît omul, îl văd pe al meu, aşa e! Dacă e zgomot şi-i pui de mîncare, nu mănîncă, pentru că instinctul lui sănătos îi spune că nu se hrăneşte organismul în clipa în care e foarte stresat, fiindcă digestia va fi defectuoasă. Omul, dimpotrivă, cu cît e mai stresat, cu atît mănînci mai mult: facem burtă, ne îngrăşăm, mai şi bem, producem poluare şi trăim în poluare, facem tot felul de boli, că nici nu-i bine de amintit. Unde e înţelepciunea omenească? Seneca de mult ne-a atenţionat că omul nu moare, ci se omoară.

Te uiţi la cîine şi vezi modelul prieteniei adevărate, totale, şi nu poţi să nu admiri asta. Te uiţi la om şi vezi dedublarea, trădarea, abandonarea la ceasul greu, interesul, invidia, rîca, ura şi nu poţi să spui că asta nu te scîrbeşte. Mai ales că ştim de la Pitagora că prietenia înseamnă armonie, egalitatea armonioasă. Ar trebui să însemne, dar oamenii nu sînt aşa, căci se deosebesc, „acolo”, în suflet. Deşi, mai nou, parcă se aseamănă foarte mult dar din păcate prin cele rele, aşa că prietenia azi nu mai este vinul vieţii, cum o credea Young, ci prea adesea o poşircă.     Prietenia este un dar, e drept foarte preţios, dar şi o încercare – încercarea prin care se măsoară un om. Oscar Wilde are dreptate, cum are aproape întotdeauna, ce să-i faci.

Un cîine poate fi şi foarte serios şi foarte ascultător şi foarte disciplinat. Poţi conta cu adevărat pe el. Cît poţi conta azi pe un om? Toţi vor să fie şefi, să comande, nu să asculte. Toţi vor să profite, să-ţi tragă o ţeapă. Toţi vor să facă după capul lor, căci, nu-i aşa, e democraţie, iar la noi mulţi o cred sinonimă cu haosul, nu-i vorbă, aşa şi pare.

Sînt obişnuite poveştile adevărate despre fidelitatea unui cîine, le ştim cu toţii. Cîinele Ioanei, după ce stăpîna lui a murit, n-a mai vrut să mănînce, nici să bea apă şi a murit. Cîinele lui Petrică tot aşa a făcut, ba s-a dus iarna în cimitir, pe mormîntul lui, şi acolo l-au găsit mort de frig şi inaniţie. Cîinele baciului Nicolae din Apuseni s-a dus înaintea lui peste munte zece kilometri, cînd baciul a venit, pe jos, din Tatra, în războiul cel mare, l-a aşteptat (de unde a ştiut, cum a simţit, cum a receptat informaţia?) şi atîta a plîns de bucurie pînă a leşinat. Căţeluşa din Fîntînele, dusă forţat de lîngă pui pînă departe, la Cluj, s-a întors la copiii ei pe jos, cu labele rană la sînge, dar s-a întors. Cîţi oameni dau dovadă de astfel de sentimente frumoase, puternice, absolut uimitoare? La un cîine îmi place să-i privesc ochii. El nu şi-i ascunde, ca omul care minte cum respiră. Acolo, în ochii lui, vezi omenia pe care ar trebui s-o vezi la semenul tău – iubirea, devotamentul, abnegaţia, care, toate, ar trebui să le regăseşti la cei din specia ta, numită sapiens-sapiens. Înţelept nu e, sincer nu e, devotat nu e, plin de iubire – nici pomeneală, de fidelitate – aiurea, de curaj nici atît! Totul la om s-a urîţit, s-a umbrit, totul se face pe coarda de jos, căci se ciupesc permanent şi sistematic instinctele primare din underground. Acolo am ajuns: mai jos decît un cîine.

Şi atunci, de ce colegii îi spun şefului „cîinele ăla bătrîn”? De ce oamenii îşi aruncă unul altuia, dispreţuitor, cîine!, cînd noi ne comportăm mai rău decît cîinii turbaţi.

De ce spunem că politicienii latră? (latră şi muşcă), de ce înjurăm politichia cîinilor, doar cîinele nu latră decît în curtea sa şi nu muşcă decît pe cel ce fură, or la om e fix invers: se latră către toate curţile (mai ales la cele cu Porţi Înalte, latră toţi la toţi, se muşcă între ei; muşcăm ţara cînd n-o dăm gratis şi cînd n-o terfelim cum ne vine la gură,) şi hoţul cel mai mare latră cel mai tare.

Deci, este clar, datorăm Respect pentru cîine, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor!

Stela-Maria Ivaneş