Reprezentarea Adormirii Maicii Domnului în mozaicul sicilian de la Martorana şi penelul lui Caravaggio

Aşezată la mijlocul lunii august în ziua de 15, sărbătoarea Adormirii Fecioarei Maria, cunoscută la noi cu numele de Sfîntă Mărie Mare, este cinstită deopotrivă atît în Biserica Ortodoxă cît şi în cea Romano-Catolică. Sărbătoarea este, de asemenea, recunoscută şi de alte confesiuni drept unul din marile praznice ale creştinătăţii.

Momentul solemn, consemnat doar de Sfînta Tradiţie a Bisericii, menţionează moartea Mariei sub denumirea de adormire, după rînduiala încetăţenită în limbajul şi doctrina creştină prin care toţi cei trecuţi în veşnicie îşi dorm somnul pînă la cea de-a doua venire a lui Hristos. Evenimentul sacru a dat naştere unei iconografii ce s-a înfiripat în Răsărit la sfîrşitul secolului al V-lea şi începutul celui viitor, fiind preluată şi în Apus.1 Scena îi reprezintă, alături de Maica Domnului aşezată pe catafalc, – de-o parte şi de cealaltă a ei – pe Sfinţii Apostoli, iar în centru pe Iisus avînd strîns la pieptul Său sufletul maicii Sale, în chipul unui prunc înfăşat. În mandorla ce îl străjuieşte pe Iisus, serafimi în gesturi de rugăciune şi supunere sînt redaţi în culori transparente. Obligatoriu în redactarea icoanei, în partea superioară, se observă o a doua figurare a Fecioarei tronînd, de data aceasta în proporţii reduse şi în faţa porţilor deschise ale raiului, întîmpinată de îngeri.

În mozaicul de la Biserica Martorana se observă o simplificare a schemei compoziţionale, autorul punînd accent pe redarea catafalcului, uşor cubat, pe care se structurează silueta înveşmîntată în albastru a Mariei. Ea, prin mişcarea ridicată, desenează optic un dialog vizual cu figura Mîntuitorului ce are drept centru de interes tocmai cea de-a doua redare a Fecioarei ca pruncă. Între grupul principal şi laturile lucrării se observă Sfinţii Apostoli şi doi ierarhi, rînduiţi în două cete, mult micşorate în raport cu elementele dominante. Două clădiri simetrice, (în dreapta cu două femei îndurerate) străjuiesc ansamblul. Fondul de aur pe care plutesc doi îngeri dau lucrării nota de transcendenţă, specifică icoanei bizantine. Sentimentul de durere reţinută şi de tăcere animă personajele.

Compoziţia lui Michelangelo Merisi zis Caravaggio (1571-1610), în esenţă simplă, ne surprinde printr-un realism exacerbat, prin ardenţa contrastului de închis şi deschis, prin expresia veridică a Apostolilor şi a Fecioarei2 . Eclerajul ambiţios consemnează de aproape suprimarea perspectivei şi a adîncimii, chiar dacă Caravaggio a dispus în succesiune figurile. Deasupra cortegiului funebru apare suspendată o draperie monumentală de culoare roşie – detaliu regăsit şi în compoziţia Madona rozariului pictată la un an după aceasta – culoare ce apare şi în vestimentaţia Mariei. Lumina inegală şi gradată pătrunde cu zgîrcenie din partea superioară, construind în accente subtile o diagonală descendentă ce abundă pe pieptul şi chipul Fecioarei. Artistul imortalizează durerea ce i-a cuprins pe Apostoli, care în atitudini cutremurătoare stau împietriţi în tăcerea lor. Maria Magdalena, în primul plan, sfîşiată de suferinţă, stă cu capul plecat în poală neputînd să şi-l ridice.

Referindu-se la această pînză, criticul de artă Dan Hăulică afirma: … Sub aparenţe de vervă picarescă, răsună în acest destin o tragică furoare, ce creşte trepidant, biciuită de ofensiva refuzurilor, – opere capitale precum Moartea Madonei, azi la Luvru, de o magnifică îndrăzneală realistă, fiindu-i respinse de popi ca nişte blasfemii vulgare.3

Din cele două reprezentări expuse reies două moduri distincte de redare ale aceluiaşi eveniment: unul precumpănitor sacralizat şi celălalt umanizat, adevărul tradiţional fiind surprins în culori diafane şi dramatice. Oare care este modul nostru de raportare la acest moment atît de dramatic şi de înălţător? Cu siguranţă întîlnirea cu aceste capodopere ne aduce în suflet şi împlinirea regăsirii fiecăruia dintre noi în perspectiva despărţirii din acest timp. De aceea, sînt grăitoare stihurile sărbătorii mariale care ne aduc speranţa întîlnirii cu Dumnezeu prin mijlocirea Fecioarei: Întru naştere, fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii, şi prin rugăciunile tale izbăveşti din moarte sufletele noastre (Troparul Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu).

Lect. univ. dr. Marcel MUNTEAN

1     Pr. Prof. Dr. Ene Branişte. Liturgica generală, Ed. I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1993, p. 192.

2     Pictura italiană, Ed. Fundaţia Culturală Română, Milano, 1997, p. 259. Pînza a fost comandată pentru Biserica Santa Maria della Scala fiind refuzată şi apoi achiziţionată de către Rubens pentru familia Gonzaga, după care a ajuns în colecţia Carol I al Angliei, pentru ca mai apoi să ajungă în Franţa.

3   Vasile Nicolescu, Caravaggio, Ed. Meridiane, Bucureşti, 1983, p. 22.