Renaşterea 9 (257). Az-bucoavna

Se simte o tot mai accentuată dorinţă a celor din redacţia Renaşterea pentru implicare socială şi culturală în viaţa comunităţii. „Dascălilor, daţi-ne tineretul de care avem nevoie!” Un titlu aparent patetic, dar rîndurile care urmează sînt scrise cu adîncă cugetare de Arhiepiscopul şi Mitropolitul Andrei. Nu îndemnul şi nu pildele impresionează, cu toate că rememorarea marilor dascăli ai neamului face bine cugetului şi încălzeşte simţirea. Ci, mai degrabă, osîrdia de a deştepta în dascăli motivaţia pentru a modela spirite: „Rezultatele modeste ale muncii noastre pedagogice se datorează lipsei noastre de putere duhovnicească. Iar această putere vine dintr-o trăire religioasă intensă, din rugăciune şi dintr-un efort de despătimire înainte de a te duce la clasă, înainte de a te prezenta în faţa studenţilor, înainte de a predica sau catehiza nu-i aşa că ar trebui să te rogi?”
Despre învăţătură este vorba şi în majoritatea articolelor din acest număr. „Neomartirii de sub ocupaţia otomană” (Pr. Cătălin Palimarau), „Omul în faţa Sfintei Cruci” (Arhim. Andrei Coroian) sau „Închinarea la români” (Mircea Gelul Buta) aduc învăţătură directă şi pilduitoare.  Remarcăm, totodată,  articolul Pr. Liviu Vidican-Manci – „Biblia ca paradox: o „carte citită şi cîntată, dar nu citită”.  Cu toate că promovează o  poziţie reducţionistă, articolul are meritul de a pune întrebări: Se mai citeşte astăzi? Şi răspunde cum că De la carte la biblie, drumul este unul singur: „.. o cultură creştină nu este desăvîrşită fără biblie şi o viaţă duhovnicească nu poate începe fără Cuvîntul relevat. Însă conştientizarea acestui adevăr şi asumarea maximă a misiunii pe care o implică, va începe şi asumarea maximă a misiunii pe care o implică, va începe de la modul cum vom şti să ne motivăm credincioşii (tineri şi vîrstnici), de la schimbarea unei mentalităţi păguboase care consideră predica duminicală sau ora de religie suficiente pentrua deschide inimile şi minţile spre Cuvîntul lui Dumnezeu”. Am pomenit de acest articol nu pentru că îndeamnă la citirea bibliei. Pentru că, pînă la Biblie, trebuie puse cărămizi adevărate de cultură. Pînă la citirea cărţii sfinte e nevoie de cultură. Altfel, Sfînta Scriptură devine un automatism fără profundă înţelegere şi relevare a esenţei povestirilor sale. Recomand, aşadar, articolul pentru insistenţa cu care se sugerează că nu se mai citeşte Dostoievsky, Tolstoi sau Balzac, Rebreanu. Şi chiar dacă e adevărat, e bine să se ştie că marile opere au darul de a limpezii. Şi că, fără ele, cultura e doar spoială.
Radu Preda este autorul articolului „Barbarii marilor oraşe” o inedită trecere în revistă a zbuciumului lumii de astăzi: Londra, Lisabona,demonstraţiile din Cairo sau oraşele Siriei şi ale Libanului. Lumea în care trăim, efectele devastatoare ale barbariilor răzvrătirii sociale sînt privite din punct de vedere al demnităţii umane: din perspectivă social-teologică, astfel de evoluţii îngrijorătoare nu sînt rezultatul doar al tranziţiei sau al precarităţii materiale…, ci a lipsei unei culturi publice a decenţei”. Şi, undeva mai departe,  arătîndu-se că aceste nelegiuiri de petrec „peste tot acolo unde chipul lui dumnezeu din om este mutilat iar cetăţenia ameninţată de barbarie”.
Radu VIDA