Relaţii internaţionale ale şcolilor gherlene

Cine ar fi crezut acum 25 de ani că elevii din municipiul (pe atunci doar oraşul) Gherla vor întreţine relaţii de colaborare şi prietenie cu colegii lor de peste hotare (oricum, de Occident nici vorbă!)?. Iată că în zilele noastre este posibil şi aşa ceva şi încă cu rezultate de excepţie atît pentru cadrele didactice, cît şi elevii uniăţilor de învăţămînt din urbea clujeană.

Un nou exemplu elocvent în această privinţă îl constituie cea de-a 7-a, şi ultima, reuniune în cadrul proiectului Comenius „Student Traders and Retailers Together în Europe”, care se derulează la Liceul Teoretic „Petru Maior” Gherla (o şcoală de mare tradiţie în învăţămîntul transilvan, ca şi cele din Blaj sau Năsăud). Reuniunea s-a desfăşurat de astă dată în Germania, în  oraşul Julich, unde gazdele au fost profesori şi elevi de la şcoala pentru copii cu nevoi speciale “Stephanusschule”. La activităţi au participat parteneri ai proiectului din Lituania, Spania, Slovacia, Marea Britanie şi Austria, ţări cu vastă experienţă în iniţierea unor proiecte educative.

Delegaţia română a fost formată din trei cadre didactice şi doi elevi: director prof. Maria Buzan, coordonator proiect prof. Tiberiu Vas, prof. Cosmina Fort şi elevii Căprariu Lorena şi Ciont Andreea din clasa a XI-a B.

Principalele obiective ale reuniunii au fost prezentarea produsului “Past, Present, Future”, prevăzut în proiect, sub forma unor prezentări power point sau film, prezentarea produsului “Fakebook” de către partenerul Spania, iar punctul final al proiectului a fost participarea la “Euromarket”, un “trade-fair” – expoziţie de produse realizate de elevi sub semnul activităţilor Comenius, în fiecare din şcolile participante. Produsele realizate de talentaţii tineri gherleni s-au bucurat de mare succes, dovadă a preocupărilor conducerii licelui în vederea prezentării cu cinste a tradiţiilor fostului gimnaziu din oraşul de pe Someş.

Toată lumea aflată în localitatea germană a fost satisfăcută de excelenta  organizare a tuturor activităţilor (ateliere de creaţie, vizite elocvente pentru cultura zonală din împrejurimile  Kőlnului şi alte activităţi distractive). A fost o reuniune reuşită din toate punctele de vedere.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.