Reglementarea circulaţiei în centrul municipiului Gherla

În sfîrşit, va fi linişte în centrul municipiului Gherla, cel puţin după ultimele reglementări referitoare la circulaţia rutieră în zona Pieţii Libertăţii.

După mulţi ani de tatonare, iată că edilii urbei au luat primele măsuri. În două locuri, în centrul oraşului s-au montat stîlpi mici în mijlocul străzii, astfel că maşinile nu pot intra în piaţă dinspre străzile Mihai Viteazu şi Ştefan cel Mare. A şi fost mare nevoie de această decizie a Primăriei, ţinînd cont că pînă în prezent a fost haos total în această zonă, fiecare circulînd după placul lui, chiar dacă indicatoarele montate interziceau acest lucru. Acum, însă, în Piaţa Libertăţii maşinile care aprovizionează unităţile comerciale şi bancare din zonă pot intra doar dinspre strada Avram Iancu.

Măsură binevenită a administraţiei locale, care va mai lua şi alte hotărîri cu privire la circulaţia rutieră şi pietonală în centrul localităţii de pe Someş. Poliţia rutieră locală urmăreşte îndeaproape respectarea noilor indicatoare, fiind zi de zi pe fază.

Din toamna trecută, pe două străzi din vecinătatea Gării CFR se circulă doar într-un singur sens, o altă reglementare menită să rezolve liniştea şi siguranţa pietonilor şi a locatarilor din blocurile aflate în perimetrului respectiv. Asta şi doresc edilii municipiului, să asigure  tuturor maşinilor condiţii cît mai bune de deplasare, dar şi pietonii să fie protejaţi de eventualele accidente.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.