Registrul Auto Român face ITP-ul ”la domiciliu”

Echipele Registrului Auto Român (RAR) se deplasează cu autolaboratoarele specializate la fermierii și apicultorii care solicită eliberarea cărții de identitate a vehiculului (CIV) și efectuarea inspecției tehnice periodice (ITP) la domiciliu sau locul de garare al acestora, pentru ca deținătorii acestora să nu mai fie nevoiți să le transporte la stațiile ITP sau la reprezentanțele RAR.

La solicitarea proprietarilor acestor vehicule, specialiștii RAR se deplasează în teren și efectuează procedurile necesare pentru eliberarea CIV sau a atestatului tehnic, în funcție de tipul vehiculului: tractor agricol sau mașină autopropulsată pentru lucrări. Începând cu această primăvară, procedura se efectuează și pentru remorcile speciale apicole. Pentru efectuarea ITP în teren, apicultorii pot contacta șefii reprezentanțelor teritoriale ale RAR ca să stabilească detaliile concrete ale deplasării autolaboratoarelor. RAR lucrează la procedura de extindere a acestei facilități și asupra pavilioanelor apicole montate pe autovehicule, activitate ce se va regăsi în proxima modificare a legislației naționale de ITP. Însă, până atunci, această activitate se poate face doar la reprezentanțele RAR sau la stațiile ITP autorizate.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut