Reforma de ochii lumii a pensiilor speciale poate costa statul român miliarde de euro

Facem ce facem și mereu reușim să ne dăm cu stângu-n dreptul. Din inconștiență, nepăsare sau pur și simplu, rea voință. În cazul de față, ne-ar putea costa bani din PNRR. În ciuda avertismentelor fără precedent ale Comisiei Europene, reforma pensiilor speciale – parte a jaloanelor PNRR – e tot tergiversată de politicieni. Azi, CCR discută, după o amânare, legea care vizează această reformă, iar raportul președintelui Curții anunță daună pentru actuala coaliție, și astfel, s-ar putea să fie cerute modificări. Acestea necesită timp, capitol la care țara noastră nu stă deloc bine.

Un fost ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene din opoziție a încercat, recent, să tragă un semnal de alarmă în privința riscurilor întârzierii acestei reforme, criticând amânarea deciziei Curţii Constituţionale în privinţa sesizărilor pe aceste legi. „Cererea de plată numărul 3 trebuia depusă, conform calendarului agreat cu Comisia Europeană, la sfârşitul lunii mai.

Continuarea articolului este disponibilă doar pentru abonați...
Vă rugăm să accesați pagina . Nu sunteți încă abonat ? Abonați-vă

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut