Rectorul UBB are un Consiliu Consultativ Strategic pe probleme socio-economice

Acțiunile Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) în zona socio-economică vor fi discutate în viitor și în noul Consiliu Consultativ Strategic al Rectorului, numit joi, 11 februarie, prin Decizia Rectorului UBB.

Consiliul – care este format din Dragoș Anastasiu – antreprenor, președinte Eurolines România, președintele Camerei de Comerț Româno-Germane, Camelia Ene – Country Chairman & CEO, MOL România, Gyula Fater – CEO, OTP Bank România, Daniel Metz – CEO, NTT DATA România și Omer Tetik – CEO, Banca Transilvania – are rolul de a consilia, pe bază de voluntariat, rectorul UBB pentru realizarea cât mai performantă a managementului și a conducerii operative a universității în zona socio-economică.

 „Mă bucur că acești profesioniști au venit alături de comunitatea academică a UBB pentru a contribui prin expertiza lor, voluntar, la modernizarea culturii organizaționale a UBB și la relaționarea cât mai bună a comunității academice UBB cu mediul socio-economic. Toți sunt oameni cu o expertiză de top în mediul economic și au fost invitați ca experți, nu ca reprezentanți ai unor instituții. Mă bucur că mi-au acceptat invitația și vom lucra împreună într-o colaborare care implică relații consultative bi-direcționale” – declară rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Amintind că UBB are numeroase colaborări cu mulți oameni de top din mediul socio-economic, punctuale sau prin „Marele Senat” al Universității, prof. dr. Daniel David precizează că acum a vrut, însă, „și altceva”, și anume „un Consiliu flexibil, cu întâlniri periodice (minimum una pe lună)” și cu oamenii pe care îi știa personal și/sau care au avut deja relații strânse cu UBB, fiind astfel familiarizați cu cultura organizațională a Universității.

„Am dorit pentru început un Consiliu mai restrâns, pentru a facilita lucrul în echipă, dar pe parcurs, pe măsură de procedurile de lucru se așează, sper ca și alți experți interesați să se integreze în echipă, sigur, dacă își asumă și angajamentul voluntar de timp și efort, și/sau să participe la unele întâlniri punctuale ale Consiliului, unde pot aduce un plus de expertiză”, declară rectorul UBB.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut