Record de participanți la Traversarea Tarniței 2023

Peste 100 de înotători participă, la sfârșitul acestei săptămâni, la proba de traversare a lacului Tarnița înot (cel mai mare concurs de înot în ape deschise din Europa de Sud-Est!), pe o distanță de 6500m. Este pentru prima dată în România când se aliniază la startul unei probe mai lungi de 5km înot un număr atât de mare de înotători – anunță organizatorii – Clubul Orca Cluj-Napoca.

Favoritul acestei ediții este Andrei Enache, vicecampion mondial la categoria sa de vârstă la înot în ape înghețate (temperatura apei de 3 grade), campion național în bazin la 200 m fluture, vicecampion la liber în probele de fond și semifond și campion național la înot în ape deschise.

Traversarea Tarniței, eveniment aflat deja la cea de a 16-a ediție, va avea loc duminică, 30 iulie, pe lacul Tarnița din județul Cluj. La fel ca anul trecut, sâmbătă, 29 iulie, va avea loc, pe același lac, ediția a 8-a a evenimentului Triatlon Cluj. În acest an, pentru prima dată se va organiza pe lacul Tarnița și un concurs de Aquathlon, destinat exclusiv copiilor.

Traversarea Tarniței

Competiția va consta în proba de parcurgere înot a distanței de 6500m, reprezentând lungimea lacului Tarnița. Startul probei de 6500m se va da duminică, 30 iulie, de la debarcader, la ora 10:00, iar startul probei scurte, sâmbătă, 29 iulie, la coada lacului, tot la ora 10:00. Această probă va fi parte a evenimentului Triatlon Cluj, organizat de Clubul Orca pentru a șaptea ediție. Timpul limită de parcurgere a distanțelor este de o oră, respectiv 3 ore pentru proba lungă.

Siguranța înotătorilor va fi asigurată de numeroase caiace și un echipaj de Ambulanță.

Participanții vor fi împărțiți pe 7 categorii de vârstă: sub 20 de ani, 20-29, 30-39, 40-49, 50-59, 60-69, 70 de ani şi mai mult, iar premierea se va face separat. Publicul este invitat să asiste și să-i încurajeze pe participanți urmărind evenimentul din zona de start (debarcader/ coada lacului), precum și de pe malul lacului, din puncte care vor fi marcate de către organizatori.

Traversarea Tarniței este prima competiție de înot in ape deschise (Open Water Swimming) din România, eveniment care a luat ființă în 2007, când la start se adunau 14 sportivi curajoși, toți reușind să termine cursa.

Triatlon Cluj

Evenimentul oferă posibilitatea participării atât ca și concurent individual, cât și în ștafete de 2 sau 3 membri, având componență feminin, masculin sau mixt. Traseul este același pentru ambele variante de participare. În cadrul acestui eveniment există și proba de înot 1500m, fiind o completare a evenimentului de înot de sâmbătă.

Înot: Concurenții vor lua startul la coada lacului (Tranziție) și se vor întoarce după parcurgerea a 750m, astfel lungimea totală a traseului parcurs va fi de 1500m. Startul se va da din apă.

Ciclism: 30 km, cu 690 metri diferență de nivel. Traseul (drum forestier / de pământ) urmează malul lacului și apoi al pârâului Râșca până la kilometrul 14, de unde urmează o urcare constantă de dificultate medie, până la Lăpuștești (punct de alimentare), aici atingând maximul în altitudine. De aici urmează coborârea înspre coada lacului, 6 km de coborâre în serpentine, până la intersecția cu drumul asfaltat 107P. Coborârea continuă cu 4 km de asfalt, și apoi încă vreo 700 de drum pietruit până la tranziție.

Alergare: Traseul de alergare este comun cu cel de bicicletă până la kilometrul 4.5, unde va fi amplasat un punct de alimentare și control. Acest segment de 4.5 km va fi parcurs în dublu sens, însumând astfel 9 km, cu 80m diferență de nivel, de drum forestier umbrit în proporție de aproximativ 95%.

Startul și sosirea vor avea loc la Pensiunea Traian, de la coada lacului Tarnița, județul Cluj, la 35km de Cluj-Napoca și 23km de la ieșirea de pe autostrada Turda-Gilău.

Orca Kids Aquathlon

Pentru prima dată va avea loc și un concurs destinat doar copiilor, pe lacul Tarnița. Startul se va da de la coada lacului Tarnița, la o oră după startul probei de Triatlon, sâmbătă, 29 iulie. Concursul este compus din două probe: 250m înot în lacul Tarnița, urmat de 1500m alergare pe drum pietruit. Concurenții vor lua startul din apă, din zona cozii lacului (Tranziție) și vor parcurge distanța de 250 de metri. Traseul presupune parcurgerea înot a distanței de 250 metri, înconjurând balizele de ghidaj. Traseul de alergare are o lungime totală de 1.5 km, va fi parcurs în dublu sens, 750m + 750m pe drum forestier umbrit în proporție de aproximativ 95%. Punctul central al evenimentului se află în zona Pensiunii Traian, la coada lacului Tarnița.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut