Recomandare importantă făcută de Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj

Cetățenii români care au bilete de călătorie spre aeroporturi precum cele din Budapesta sau Debrecen, iar destinația finală este România, să solicite companiilor aeriene modificarea biletelor pentru Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj.

„Mai multe ţări din UE au adoptat în aceste zile interdicţii de călătorie transfrontaliere, ca urmare a pandemiei cu Covid-19 şi au afectat în acest fel şi cetăţeni români care au ales să folosească aeroporturi din aceste ţări.

Deoarece cea mai recentă măsură de această natură a fost adoptată şi de Ungaria, cetăţenilor străini, inclusiv celor români, nu li s-a mai permis accesul în această ţară şi au fost blocați pe aeroporturile din Budapesta și Debrecen.

În aceste condiții, recomandăm cetățenilor români care au bilete de călătorie spre aeroporturi precum cele din Budapesta sau Debrecen, iar destinația finală este România, să solicite companiilor aeriene modificarea biletelor pentru Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj”, a anunțat conducerea aerportului clujean.

Articole din aceeasi categorie