ReClothing, sau „500 de kilograme de fapte bune”

Sute de articole vestimentare au primit o nouă viață, în prima zi a târgului caritabil #ReClothing, organizat de JCI Cluj, iar fiecare cumpărătură s-a transformat într-un gest de susținere pentru refugiații ucraineni.

Aproape 500 de kilograme de haine strânse voluntarii JCI Cluj în decursul unei singure săptămâni se transformă în fapte bune, în aceste zile. O parte a fost deja donată unor persoane aflate în nevoie, iar cealaltă parte e vândută în cadrul târgului caritabil #ReClothing.

„Ne bucurăm că de fiecare dată comunitatea ne este aproape. Proiectul ReClothing a pornit pe baza unor statistici naționale și mondiale, care ne-au fost rapid confirmate. În numai 7 zile am strâns jumătate de tonă de articole vestimentare – o cifră impresionantă, care ne arată cât de mult risipim de fapt. Purtăm mai puțin de o treime din hainele pe care le avem”, spune Ioana Pîrlea, președinte JCI Cluj.

La târgul #ReClothing clujenii au parte de sesiuni de shopping sustenabil, dar și de workshop-uri interesate. Prima zi de eveniment a adus o sesiune de styling cu Blandiana Horațiu, consultant de stil, în cadrul căreia participantele curioase au învățat câteva trucuri care le pot ajuta să aibă o garderobă chic, dar funcțională și sustenabilă.

Toate fondurile strânse în cadrul evenimentului de la mall-ul din cartierul clujean Gheorgheni vor fi direcționate în proiecte dedicate celor care au fugit din calea războiului din Ucraina. Cea mai mare parte din sumă va fi investită pentru amenajarea unui spațiu educațional dedicat copiilor ucraineni.

M. T.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.