Reclamaţiile privind achiziţiile online au crescut cu peste 200%

La Protecţia Consumatorilor au ajuns, anul trecut, 3.168 de reclamaţii privind achiziţiile online, cifră în creştere cu peste 200% faţă de situaţia înregsitrată în 2013, cînd au fost înrtegistrate “doar” 1.000 de sesizări.

“Din totalul sesizărilor, 90% sînt întemeiate, iar motivul acestora a vizat comportamentul incorect în relaţia consumator-operator economic, depăşirea termenului de livrare a produselor sau calitatea produselor livrate, adică alta vedem pe online, alta ni se livrează. Am avut reclamaţii care făceau referire la faptul că, dacă citeşti o carte, creşti în înălţime. Multe sesizări sunt făcute în perioada de sărbători sau de Black Friday.“, a afirmat Marius Dunca, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), citat de Agerpres.
Conform datelor oficiale, în prezent, numai 10% din populaţia României achiziţionează bunuri sau servicii din mediul online, însă ţinta autorităţilor este ca, prin Strategia Naţională pentru Agenda Digitală, acest procentaj să ajungă la 30%, până în anul 2020. Strategia Naţională privind Agenda Digitală pentru România 2014-2020 vizează în mod direct sectorul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor (TIC) şi îşi propune să contribuie la dezvoltarea economică şi creşterea competitivităţii României. Strategia prevede că, în şase ani, în sector să luvcreze circa 250.000 de persoane dar şi că investiţia totală necesară în domeniu va depăşi 3,9 miliarde de euro.
Impactul direct şi indirect asupra economiei, calculat în conformitate cu bunele practici în alte ţări europene care au făcut investiţii similare, ar putea fi tradus într-o creştere a PIB de 13%, creşterea cu 11% a numărului de locuri de muncă şi reducerea costurilor administraţiei cu 12% în perioada 2014 – 2020. Domeniile avute în vedere sînt: e-Guvernare, Interoperabilitate, Securitate Cibernetică, Cloud Computing, Open Data, Big Data şi Media Sociale, Educaţie, Sănătate, Cultură şi e-Inclusion, e-Commerce, Cercetare, Dezvoltare şi Inovare, Broadband şi Servicii de Infrastructură Digitală.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut