Reacția managerilor de muzee la demersul Guvernului ce vizează lucrătorii culturali

Conducerea Asociaţiei Managerilor de Muzee este alături de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România în demersul pentru modificarea sau eliminarea anumitor dispoziţii din proiectul ordonanţei de urgenţă privind reducerea deficitului bugetar, apărut recent în spaţiul public, care ar avea efecte nedorite asupra lucrătorilor din domeniul cultural.

Şefa asociaţiei, Ramona Mocanu, director al Muzeului Judeţean „Ştefan cel Mare” din Vaslui precizează, sâmbătă, într-un comunicat de presă, că domeniul culturii, deja vulnerabilizat, va avea mult de suferit dacă ordonanţa propusă de Guvern, care prevede unele măsuri fiscal-bugetare, ar intra în vigoare.

„Nevoia Guvernului de a restrânge cheltuielile cu aparatul propriu este justificată, dar nu pot fi aplicate aceleaşi măsuri şi personalului cu diverse specializări dobândite, din pricina faptului că tot sistemul naţional al culturii este deja vulnerabilizat şi redus la minimumul posibil. O aplicare a proiectului ordonanţei de urgenţă, fără a se ţine cont de solicitările RNMR, va avea drept consecinţă distrugerea domeniului cultural fără posibilitate de redresare în viitor”, a susţinut Ramona Mocanu.

Ea a arătat că asociaţia va susţine amendamentele care vizează buna funcţionare a instituţiilor de cultură şi va decide modul de acţiune, în funcţie de măsura în care factorii decizionali vor ţine cont de modificările propuse.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut