Reabilitarea unei noi clădiri istorice, la Gherla

Actuala administrație locală din municipiul Gherla acordă o atenție deosebită păstrării și popularizării valorilor arhitectonice și istorice ale urbei. După ce recent a fost sfințită, după lucrările de reabilitare, Biserica Franciscană (o adevărată bijuterie arhitectonică) de pe strada Bobâlna, în prezent se lucrează  la modernizarea Casei Lászlóffy, fostul sediu al Clubului Tineretului din anii 80, care imediat după evenimentele din decembrie 1989 a devenit bar de zi, sală pentru repetițiile unor formații de dansuri populare sau spațiu pentru antrenamentele unor sporturi de sală.

Primăria dorește să pună la punct acest spațiu minunat de mare valoare arhitectonică, spațiu care probabil va deveni un Centru cultural, de care în prezent duce lipsă orașul de pe Someș. Chiar zilele trecute, în prezența primarului Ovidiu Drăgan, s-a făcut recepția proiectului de rebilitare a Casei Lászlóffy, un pas important al investiției. Proiectul respectă vechea arhitectură, combinată cu elemente de modernitate și utilitate publică, nelăsând nimic la voia întâmplării, ținând cont că mulți ani locația respectivă nu a fost folosită, aflându-se într-o stare de degradare, mai ales turnulețul dinspre curte, unde pur și simplu a crescut iarba. După lucrările efectuate, clădirea va străluci din nou, așa cum a fost odinioară.

Casa Lászlóffy, situată pe strada 1 Decembrie 1919 nr.16, în imediata vecinătate a Liceului Teoretic „Ana Ipătescu”, a fost construită în secolul al XVIII-lea și este una din cele două case cu etaj ce nu se găsesc în piața centrală. Chenarele clădirii sunt printre cele mai frumoase și mai reprezentative pentru barocul civil din Transilvania. Deasupra porții se găsesc trei busturi de turci, motiv exotic baroc. În această clădire a funcționat o vreme gimnaziul armenesc, iar începând cu anul 1881 a găzduit primul muzeu de istorie din vechiul Armenopolis, considerat unul dintre primele, din zona Transilvaniei. Este un monument istoric cu care gherlenii se mândresc, an de an admirat de sute de turiști din țară și din străinătate.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut