Reabilitarea drumurilor, prioritară la Mintiul Gherlii

Dacă în preajma Anului Nou ne-am deplasat în comuna Mintiu Gherlii cu scopul de a urmări degajarea drumurilor de zăpadă, zilele trecute am revenit acolo ca să vedem pregătirile ce le fac edilii pentru primăvară.

Pe primarul comunei, Dumitru Oltean, l-am găsit la primele ore ale diminerţii în faţa sediului administraţiei locale, împreună cu un grup de oameni din sat, analizând împreună cu viceprimarul şi secretarul, dar şi cu șeful Postului de Poliţie, situaţia pâraielor şi a şanţurilor de scurgere a apei din cele şase sate componente. Norocul gopodarilor a fost că zăpada mare s-a topit treptat şi nu deodată. Astfel, apele nu au ieşit din matcă, chiar dacă pe şoseaua naţională Cluj-Dej, la Podul Buneştiului, cotele apei au fost puţin mai mari, dar nu au depăşit limitele de inundaţie. Totuşi, Primăria comunei Mintiu Gherli a luat măsuri de prevenire a ieşirii din matcă a apei, mobilizând populaţia la curăţirea şanţurilor de pe marginea drumurilor.

După cum ne-a spus primarul Dumitru Oltean, în acest an se dorește reabilitarea drumurile de pe raza comunei, mai ales a celor care au fost sparte anul trecut cu ocazia lucrărilor de canalizare. Acele porţiuni trebuie refăcute, asta constituind una din cele mai importante investiţii pe 2019. Tot în acest an, edilii din Mintiu Gherlii doresc să scurteze drumul ce duce  spre Câmpie, adică în direcţia comunelor Fizeşu Gherlii, Ţaga şi Geaca, fără să intre în municipiul Gherla. În acest sens se va amenaja drumul din zona „Sub Copar”, adică din Mintiu Gherlii până la capătul Gherlii (bifurcaţia spre Nicula). Şoferii  economisesc nu doar câţiva kilometri, ci şi timp preţios, evitând circulaţia intensă de pe raza municipiului Gherla. O iniţiativă bună a primarului din Mintiu Gherlii, care în ultimii ani a mai realizat o investiţie importantă (pe lângă introducerea apei şi a canalizării): asfaltare drumului comunal ce duce spre satul Pădureni (Ţop).

Nu mai este mult timp şi cei care conduc destinele aşezării din vecinătatea municipiului Gherla se apucă de lucru. Deocamdată, sunt doar întâlnirile periodice cu cetăţenii şi punerea pe hârtie a proiectelor. Munca efectivă va fi demarată la sosirea primăverii. Oricum, ghioceii au apărut deja la marginea pădurilor dintre localităţile Buneşti şi Nima. Asta am  văzut şi  noi zilele trecute, trecând pe şoseaua naţională Gherla-Dej. Deci, primele semne ale primăverii şi-au făcut apariţia pe Valea Someşului Mic, urmează ca şi faptele să iasă în evidenţă.

SZ.Cs.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.