Reabilitarea căminelor culturale din comuna Iclod

De starea clădirilor care adăpostesc căminele culturale de pe raza comunei nu pot fi indiferenți edilii din Iclod. Dimpotrivă, cei care conduc destinele localității de pe Valea Someșului Mic acordă o atenție deosebită funcționării în bune condiții a lăcașurilor de cultură, având în vedere că vechea așezare din împrejurimile Gherlii are vechi tradiții în acest domeniu.

După ce, acum câțiva ani, în imediata vecinătate a sediului Primăriei Iclod a fost inaugurat un centru cultural cum multe orașe nu au, în această primăvară continuă lucrările la modernizarea căminelor culturale din satele componente. Recent au fost terminate investițiile la reabilitarea căminului cultural din satul Fundătura, zilele trecute s-a lucrat la reabilitarea clădirii respective în localitatea Orman, unde există o bogată activitate artistică, să amintim doar cunoscutul grup folcloric „Tradiții Ormănene”, condus de Aurora Cozma, participant la mai multe concursuri și festivaluri de folclor din țară. Atât la Fundătura, cât și la Orman au fost schimbate ușile și geamurile (peste tot au fost montate geamuri termopan), fiind modernizate și sălile de spectacole. După aceste lucrări putem spune că în comuna Iclod toate satele dispun de cămine culturale moderne, înconjurate și de spații de joacă pentru copii.

În planul administrației locale din Iclod figurează și construirea unui amfiteatru în aer liber cu o scenă imensă, unde în timpul sezonului estival vor fi organizate spectacole și alte manifestări cultural-artistice. În curând edilii comunei vor demara lucrările și la acest obiectiv cultural, primul de acest gen în zona Clujului.

Deci, unde există preocupări, acolo se pot realiza lucruri notabile și în domeniul artei și culturii. Să nu uităm, Iclodul are și un muzeu de arheologie, amenajat în fostul sediu al căminului cultural, la fel reînnoit prin grija Primăriei.

Szekely Csaba

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut