Rata infectărilor cu Covid-19 a urcat la 7,73, la Cluj-Napoca

Municipiul Cluj-Napoca a ajuns la o rată de infectare cu coronavirus de 7,73 la mia de locuitori, după ce joi, cea anunțată de autorități era 7,65. Cea mai mare incidență este la Gârbău -12,21, urmat de Palatca -11,30.

Alte localități în care aceasta a depășit valoarea de 7,5 sunt Apahida -9,04, Bonțida-8,70, Ciucea -7,87, Mica -7,68, Mihai Viteazu -7,67, Poieni -9,39, Sic -9,23.

Conform noilor măsuri anunțate de autorități, în localitățile în care rata infectărilor a trecut de 7,5 la mia de locuitori, restricționarea circulației după ora 20 și închiderea magazinelor la 18 se aplică și în timpul săptămânii, nu doar în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

Există însă şi o serie de excepţii, precum cele referitoarea la deplasarea în interes de serviciu, pentru urgenţe medicale sau a persoanelor aflate în tranzit.

Restricția privind circulația până la ora 20 se ridică în noaptea de Înviere.

În alte 19 localități din județ, incidența a depășit valoarea de 4 la mia de locuitori, iar aici restricțiile se aplică doar în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. În schimb, în patru comune nu este înregistrat niciun caz de infectare cu Covid-19.

În județul Cluj, rata infectărilor este de 6,33 la mia de locuitori.

A.M.C.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut