Răsună Apusenii cu Nicolae Furdui Iancu la Mărișel

Tradiția continuă în Apuseni. Sărbătoarea Tradițională Avram Iancu ajunge la ediția a 51-a, la Mărișel Fântânele.

O nouă ediție a Sărbătorii Tradiționale Avram Iancu va avea loc duminică, 12 iulie 2026, la Crucea Iancului de la Mărișel-Fântânele. Ajuns la cea de-a 51-a ediție, evenimentul este organizat de Consiliul Județean Cluj, Centrul de Cultură și Artă „Tradiții Clujene”, alături de Primăria și Consiliul Local Mărișel.

 

Manifestările vor debuta cu momente solemne de comemorare și va continua cu un regal folcloric:

 La ora 12 va fi oficiată o slujbă de pomenire și vor fi depuse coroane la monumentul lui Avram Iancu iar de la ora 13 vor fi susținute discursuri ale  oficialităților.

 Începând cu ora 13:30 cei prezenți vor putea asista la un Spectacol Folcloric. Programul artistic din acest an aduce pe scenă nume mari ale muzicii populare românești. Capul de afiș al ediției este renumitul interpret Nicolae Furdui Iancu, care va urca pe scenă alături de Grupul instrumental „Crai Nou”.

Spectacolul va fi completat de o listă impresionantă de artiști și ansambluri, printre care: Bogdan Toma, Liliana Laichici, Mihai Mariș (taragot), Cătălin Nistor; Horitorii Clujului: Raul Oltean, Adrian Socaciu, Alexandru Potra, Ionuț Suciu; Ioana Stan, Nicolae Badiu și Taragotiștii de la Mărișel; Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană”, sub bagheta dirijorului Tudor Căucean; Ansamblurile folclorice: „Nepoții Iancului”, „Jucăușii Tradițiilor Clujene”, „Tinerii Tradițiilor Clujene” și Ansamblul Folcloric „Cununa Apusenilor” al Casei de Cultură „Dumitru Sopon” Gilău.

Evenimentul va fi prezentat de Adriana Irimieș și Grigore Sâmboan, sub coordonarea primarului localității, Viorel Ghic.

Crucea Iancului de la Mărișel a fost ridicată inițial din lemn, în anul 1924, pentru a marca aniversarea unui secol de la nașterea lui Avram Iancu (1824-1872). Ulterior, a fost înlocuită cu una din piatră. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial crucea a fost demontată, iar în 1944 locuitorii din Mărișel au ridicat o nouă troiță din piatră. În jurul acestei troițe se adună moții an de an, pentru a cinsti victoria înaintașilor și pe Avram Iancu.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
Stiri Cluj Faclia
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.