Răspunsuri pentru mămici, cu Dana Rogoz, la Cluj-Napoca

Sâmbătă, 9 decembrie, de la ora 11:00, la Hotel Univers T, din Cluj-Napoca, mămicile clujene au ocazia să o cunoască pe Dana Rogoz, actriță, bloggeriță și mămică mândră a lui Vlăduț. Vor descoperi împreună cu Dana ce înseamnă să fii o mămică modernă, de succes, devotată atât carierei, cât și micuțului ei, într-o discuție deschisă, cu întrebări și răspunsuri pentru toată lumea. 

Evenimentul, aflat a a II-a ediție, este organizat sub egida „Copii liniștiți, părinți fericiți” și este un concept inițiat în cadrul proiectului Burtici Fericite, care continuă seria evenimentelor create special pentru mămicile aflate la început de drum, dar și pentru femeile care doresc să devină mămici în curând și au multe nelămuriri.

Alături de Dana Rogoz se vor afla și asistent universitar doctor Bianca Simionescu, medic pediatru, care le va vorbi mămicilor despre fenomenul febrei la copii și cum pot gestiona situația, dar și doctor Ramona Colț, medic ginecolog, care le va liniști pe mămici în ceea ce privește viața sexuală după naștere, și doctor Dana Vaida, care le va vorbi participantelor despre contracepția postpartum.

„Copii liniștiți, părinți fericiți” este un eveniment caritabil, ale cărui fonduri vor fi donate către proiectul „O masă caldă”, în cadrul căruia voluntarii vor pregăti o masă pentru 50 de copii aflați în centre de zi clujene. Evenimentul se va desfășura între orele 11:00 – 15:00, iar prețul biletului este 30 lei. Înscrierile se pot face pe adresa de e-mail burticifericite@gmail.com, în limita locurilor disponbile.

În cadrul evenimentului va fi organizat și un spațiu de joacă pentru copii, astfel încât mămicile să poată avea copilașii alături de ele. Spațiul este pus la dispoziție de către LUDY. Mămicile vor primi pachete surpriză, special pregătite de către „Burtici Fericite”.

 „Burtici Fericite” este un proiect inițiat în cadrul Asociației „Învață să dăruiești”, unde mămicile primesc suport de la cei mai buni specialiști în domeniul parentingului sau sănătății medicale pentru copii.

Recomandat pentru dvs.

Sari la conținut
ziarulfaclia.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest sit folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în browser-ul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe situl nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile sitului pe care le găsești mai interesante și mai utile.